glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Groapa, tot în drum, administratorul județului, în concediu

Glasul Hunedoarei a scris în urmă cu o săptămână despre un drum județean în care șoferii își rup mașinile din cauza unei gropi care va împlini în curând un an (cel puțin) de la “darea în folosință”. Ziarul i-a semnalat atunci administratorului public al județului, Costel Avram, situația și i-a trimis și fotografii cu locul unde se află groapa. După o săptămână, groapa este tot acolo, șoferii îndură, iar Costel Avram este la umbra palmierilor, în ținută de concediu

“Câștigăm, dacă astazi am fost mai buni decât ieri. Succesul îl măsurăm doar în evoluția noastră spirituală, personală și în obiectivele pe care, cu îngăduința Lui Dumnezeu, le-am atins”, scrie administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, luni, pe contul său de Facebook, lângă o poză în care apare printre palmieri.
În urmă cu o săptămână, l-am sunat pe administratorul județului și i-am semnalat că pe Drumul Județean 706A, între Ilia și Bretea Mureșană, există de aproape un an o groapă în care șoferii își distrug mașinile. Costel Avram s-a arătat surprins de situație, i-am spus că avem fotografii și i le-am trimis. Cu detalii despre locul gropii. Ne-a spus că va reveni cu un răspuns. În ziua aceea nu a revenit. Președintele pe linie de partid, Viorica Dăncilă, lider PSD și premier al României, era în acea zi în județ. Inaugura noul an școlar la Sântămărie Orlea. Costel Avram nu a mai revenit nici în zilele următoare.

Vorbe (de duh), nu fapte

Ziarul i-a trimis administratorului județului, Costel Avram, poze cu groapa de pe DJ 706A în 9 septembrie. Nu s-a întâmplat nimic
Ziarul i-a trimis administratorului județului, Costel Avram, poze cu groapa de pe DJ 706A în 9 septembrie. Nu s-a întâmplat nimic

Glasul Hunedoarei a publicat povestea în ziarul de marți. A scris că pe DJ 706A, la ieșirea din Ilia spre Bretea Mureșană, cu aproape 150 de metri înainte de intersecția cu drumul spre Țebea, există o adevărată capcană pentru șoferi. O groapă nesemnalizată lovește la sigur mașinile care circulă pe sensul de mers spre Brănișca. Groapa există cel puțin din luna noiembrie a anului trecut. Un șofer din Deva ne-a relatat că s-a ales atunci cu cauciucurile de pe partea dreaptă tăiate după întâlnirea cu groapa. În ziua în care ziarul a făcut primele fotografii pe drum, o mașină înmatriculată în alt județ a intrat în groapă. Urmarea a fost o pană la roată din dreapta față și amândouă jențile îndoite pe partea dreapta.
Duminică, 15 septembrie, groapa era tot acolo. După o săptămână de când administrația județului a aflat de la ziar despre riscurile la care se expun șoferii care trec prin această zonă, groapa nu era nici măcar semnalizată pentru ca pericolul să poată fi evitat.
“Câștigăm, dacă astazi am fost mai buni decât ieri”. “Ieri” se știa că avem o problemă pe un drum județean. Să astupi o groapă nu e ca și cum ai construi o autostradă. Ar trebui să se poată face ușor. Sau măcar semnaliza că există. “Astăzi” problema nu este rezolvată. Câștigăm?