(GALERIE FOTO) Mall-ul administrativ al Devei, în imagini
Noul sediu al Direcției de Taxe și Impozite, pregătit să-i primească pe contribuabili
Un sediu modern, unde contribuabilul să se simtă respectat. Asta și-au dorit reprezentanții Primăriei Deva pentru Direcția de Taxe și Impozite. În vechiul sediul, oamenii abia puteau să scrie pe un colț de masă o declarație pe care să o depună la ghișee, dar acum există spațiu suficient și condiții de secolul XXI. Noul mall administrativ va fi deschis publicului de luni, 23 iulie.
Mall-ul administrativ va funcționa după modelul celui de la Oradea, recunoscut în întreaga țară. Aici, devenii își vor putea achita toate dările către bugetul local, dar își vor putea plăti și facurile sau creditele, dar și rovinieta. „Avem un mall de servicii, preluat după modelul Primăriei din Oradea, care e un exemplu de bune practici. Scopul acestei investiții a fost tocmai de a crește eficiența colaborării dintre colegii din Primăria municipiului Deva și cetățeni. De luni încolo, toți cetățenii care vor să își plătească taxele și impozitele locale, amenzile, utilitățile, rovinieta ori alte obligații fiscale vor fi primiți cu mare drag. Le mulțumesc devenilor pentru răbdare și ne cerem scuze pentru disconfortul creat, pentru că în cealaltă locație nu erau condițiile pe care ni le doream noi. În egală măsură au suferit și colegii de la Taxe și Impozite și mă bucur că acum au condiții mult mai bune. Sunt convins că relația funcționar-cetățean va funcționa mult mai bine în perioada următoare”, a declarat primarul Florin Oancea.
Angajată: „Este extraordinar. Nu am visat vreodată la așa ceva”
Angajații Direcției de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei municipiului Deva au fost, fără doar și poate, cei mai „bătuți de soartă”. Ei își desfășurau activitatea într-un spațiu mic, cu mobilier vechi, fără lumină naturală. „Este extraordinar. Nu am visat vreodată la așa ceva. Parcă nici acum nu îmi vine să cred că ne mutăm în acest loc. Este un spațiu la standarde europene”, spune o angajată a Direcției de Taxe și Impozite. Înconjurați de flori, cu muzică în surdină, contribuabilii se vor simți acum respectați. „Înainte, era foarte greu, pentru că pe holurile acelea înguste contribuabilul trebuia să stea în picioare. Nimănui nu îi place să stea la cozi. Era întuneric… Nu erau condiții cum sunt aici. După cum știți, la organele fiscale totul se depune în scris. Era foarte urât să trimiți contribuabilul să meargă în hol, să își caute un loc la acea măsuță. Acum, prin deschiderea acestui spațiu, toate birourile sunt dotate cu mese pentu contribuabili, cu scaune. Acordăm și asistență pentru completarea declarațiilor. Toate camerele unde sunt relații cu publicul, toate birourile, la momentul actual, sunt monitorizate”, spune directorul Direcției de Taxe și Impozite, Carla Popa. „Eu sunt a doua oară în această clădire, și o să vă vorbesc în calitate de cetățean, nu de city manager. Sunt de-a dreptul impresionat. Eu nu am fost la Oradea, dar sunt foarte impresionat de ceea ce am văzut aici. Sper ca
și colegii noștri de la Taxe și Impozite să aprecieze generozitatea acestui spațiu. Este un mare pas înainte. Odată cu instalarea camerelor de supraveghere, sper că vom furniza servicii de calitate cetățenilor municipiului Deva”, susține și administratorul public al Devei, Vasilică Potecă.
Situat în centrul vechi al municipiului Deva, în locul unde a funcționat Universitatea Ecologică, sediul se întinde pe o suprafață de 1.100 mp. Proprietarul spațiului a renovat încăperile, iar Primăria Deva a investit 300 de mii de lei pentru dotarea cu mobilier și aparatură. „Investiția de la bugetul local este doar pentru mobilier. Investiția în sine, amenajarea spațiului, a fost făcută de proprietarul spațiului. Partea de mobilier a intrat în sarcina noastră. Primăria Deva plătește suma de aproximativ 8000 de euro, pe lună, pentru o suprafață de 1.100 de metri pătrați. Și aici vreau să fac o precizare. Dorim servicii de calitate. Primăria municipiului Deva are în proprietate un anumit număr de spații, dar nu toate spațiile sunt la nivelul anului 2018. Ne-am propus să închiriem locații, în imediata apropiere a sediului central al administrației, în așa fel încât să nu plimbăm cetățenii dintr-un cartier într-altul. Rolul meu și al echipei a fost ca această locație să fie adusă la standarde europene, și cred că am adus-o, iar în perioada următoare, vom continua această muncă de investiții, încât toate serviciile primăriei să arate exact așa cum arată acest sediu. Nu poți să pui presiune doar pe funcționari, fără a le acorda condițiile optime de lucru”, spune Florin Oancea.
Vineri, Direcția de Taxe și Impozite nu va lucra cu publicul, pentru a se putea muta cu totul în noul spațiu.













One Comment