Gâlceava țărăniștilor cu conducerea partidului. Membrii PNȚ-CD vor să-și trezească liderii din „somnul politic”
Un grup de 85 de membri PNȚ-CD din județul Hunedoara au semnat un document prin care încearcă să revitalizeze structurile partidului. Grupul de inițiativă, format din membri vechi ai partidului, trași pe linie moartă de actuala conducere, dar și din tineri entuziaști, solicită organizarea de alegeri în structurile locale și județene, aflate de mai bine de doi ani sub conducerea unor structuri interimare.
Grupul de inițiativă din cadrul PNȚ-CD cuprinde până în prezent 85 de membri de partid, un număr semnificativ de persoane. Reprezentanții acestui grup susțin că numărul membrilor PNȚ-CD nemulțumiți de situația actuală este mai mare decât a celor care au semnat documentul ce urmează să fie trimis conducerii centrale a partidului. Fostul lider județean al PNȚ-CD, Emil Danci, a precizat că nu se dorește neapărat schimbarea actualei conduceri, ci doar intrarea activității partidului în limitele prevăzute de statut.
Acuză lipsa de comunicare a conducerii interimare
„Conform Statutului, conducerea interimară nu poate dura mai mult de 45 de zile. Noi avem o conducere interimară de peste doi ani, ceea ce nu este normal. Vrem să fie organizate alegeri statutare la toate nivelele partidului, să desemnăm democratic o conducere legitimă”, a precizat Danci. Grupul de inițiativă acuză actuala conducere că timp de doi ani nu a existat comunicare între conducerea interimară a județului și membrii din teritoriu, ceea ce a dus la demobilizarea membrilor, în rândul cărora există o stare de incertitudine. Grupul de inițiativă solicită preluarea ștampilei, a cheilor de la sediu și a documentelor partidului și organizarea de alegeri democratice la toate nivelurile partidului până la organizația județeană.
Actualmente PNȚ-CD este prezent în structurile administrației locale, având un consilier județean, în persoana președintelui interimar, Florin Muțiu, și mai mulți consilieri locali. Țărăniștii au avut candidați la alegerile locale pe listele USP, alături de PDL și UNPR.






