glasul-hd.ro Web analytics



SportTimp liber

(Foto – video)Avram Iancu a finalizat un nou antrenament. 11 ore și 23 km în apele reci ale Lacului Bicaz

Sportivul petroșănean Avram Iancu a finalizat un nou antrenament duminică, 20 iunie, pe Lacul Izvorul Muntelui(Bicaz), în tentativa stabilirii unui nou record mondial, acela de a înota 72 ore, continuu, prin dubla traversare a Lacului Balaton(77 km) din Ungaria.

Avram Iancu a înotat în apele reci (15 grade la pornire și 16 grade la sosire) ale Lacului Izvorul Muntelui în 11 ore și 15 minute, parcurgând 22.8 km. A pornit de la viaductul Valea Teiului și a ajuns până în zona sigura a barajului Bicaz construit între 1950 și 1960 care are o înălțime de 127 m și o lungime de 435 m.

Bibliotecarul hunedorean a avut familia aproape soția Ancuța Iancu și cele trei fete Adina, Flavia și Andrada Iancu și observator Mihai Badea. Vâslași: Marc Neculai, conducător barcă: Dan Pârjolea, persoane de sprijin: Vanea Aniko Emese, Sergiu Hălăucă și Răzvan Căpățână care l-a însoțit cu drona.

Pe parcursul înotului, Avram a ținut piept și unei ploi torențiale.

La final a fost întâmpinat cu zeci de aplauze de la persoanele care l-au așteptat cu multă răbdare.

Antrenamentul de duminică precede celelalte două antrenamente oficiale și anume:

Lacul Cinciș – 4 ore – https://stirileprotv.ro/divers/avram-iancu-vrea-sa-doboare-un-record-mondial-pe-lacul-balaton-pentru-a-aniversa-45-de-ani-de-la-primul-10-al-nadiei-comaneci.html

Înot Bega – 12 ore – https://glasul-hd.ro/galerie-foto-videohunedoreanul-avram-iancu-a-efectuat-duminica-cel-mai-greu-antrenament-timp-de-12-ore-a-inotat-fara-intrerupere-pe-canalul-bega-la-timisoara/

Pe lângă acestea, Avram Iancu a mai efectuat două alte antrenamente, primul de 8 ore în Lacul Știurț, un „schimb de noapte” după cum l-a denumit sportivul hunedorean de la ora 22 la 6 detalii aici și pe Lacul Tarnița de lângă Cluj, cu o lungime aproximativă de 7 km, în 2 h 46 minute, temperatura apei fiind de 15.8 grade detalii aici.

Back to top button