glasul-hd.ro Web analytics

Cultură

Expoziție aniversară cu lucrări ale sculptorului Ioan Șeu, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva

Muzeul din Deva organizează joi, 12 septembrie, la ora 17.00, vernisajul expoziției aniversare „Sculpturi din patrimoniul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, semnate Ioan Şeu”, eveniment ce se va desfășura în sălile de expoziție ale Palatului Magna Curia.

„Sculpturile sunt realizate din materiale precum lemn, granit, marmură și sunt piese de-o rară îndemânare artistică. Sculpturile prezente în colecţia muzeului din Deva prezintă studii ale figurii umane, portrete realizate în rondebosse, unele realizate în manieră realistă, prin aprofundarea trăsăturilor modelelor, în încercarea de psihanaliză, dar regăsim şi lucrări stilizate, unde ritmul, dinamica şi studiul compoziţional reliefează maturitate şi redau amprenta personală a sculptorului Ioan Şeu. Ioan Şeu a realizat lucrări de pictură, grafică, sticlă, porţelan şi nenumărate sculpturi în metal, lemn, piatră şi multe dintre acestea se află în colecţii muzeale din ţară, dar şi din străinătate. La muzeul din Deva îl regăsim cu portrete sculpturale ca şi: Cap de fată, Femeie, Portret de fată, Irinel, Simona, Pace, cât şi cu sculpturi stilizate, precum: Cap de femeie, Om revoltat, Detaşare, Compoziţie cu Figuri, Pasărea pământului, Steaua maleficului. Aceste lucrări sunt portrete executate în rondebosse, de mărimi reduse, în diferite materiale. Majoritatea acestor portrete sunt individualizate şi realizate bust”, explică muzeograful dr. Diana Loredana Pantea.

Expoziția poate fi văzută în perioada 12 septembrie 2019 – 1 septembrie 2020, de marți până duminică, în timpul programului de vizitare al muzeului devean.

Tags