glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

„SkirtBike Deva” 2019. Un eveniment pentru doamnele și domnișoarele iubitoare de frumos, de mișcare, de libertate și de bicicletă

Comunitatea femeilor “SkirtBike Deva” organizează sâmbătă, 14 septembrie, în Parcul Cetății din Deva, începand cu ora 17.00, parada “SkirtBike”, ediția a VII-a – “Neon”, un marş biciclistic urban, destinat cu precădere femeilor.

Organizatoarele evenimentului și-au propus în acest an să coloreze orașul cum nu au mai făcut-o până acum, îmbrăcate și accesorizate în culori neon, răspândind bucurie și bună dispoziție pe străzile orașului.

Anul acesta, “SkirtBike” este organizat în 20 de orașe din Romania: Baia Mare, Bacău, Botoșani, București, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Arad, Oradea, Târgu Mureș, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin, Miercurea Ciuc, Sighetu Marmației, Galați, Suceava, Hunedoara și Deva.

La Deva, publicul va putea vedea Parada biciclistelor, care va începe la ora 17.45 și se va desfășura pe următorul traseu: Parcul Cetății (intrare) – strada Avram Iancu – B-dul Decebal (până la sensul giratoriu din Dorobanți) – B-dul 22 Decembrie – Bld. 1 Decembrie 1918 – Str. 1 Decembrie 1918 (până la intrarea în Parcul Cetății).

Vor fi oferite numeroase premii atât la tombolă, cât și pentru felul în care participantele au răspuns dress-codului propus de organizatoare, în ceea ce privește ținuta aleasă și decorarea bicicletei.

Se anunță muzică bună (trupa Quas și copiii de la The Story vor încălzi atmosfera), un moment de flair bartending, oferit de VREvents, candy bar cu dulciuri homemade oferite de Ritual by Ioana Bogdan, vată pe băț, baloane uriașe de săpun și oameni pe picioroange, aduși de trupa de actori Hocus Pocus Trulala din Sibiu, Photo Corner (Oglinda magică), starter kit pentru primele 120 de participante înscrise și multe alte surprize.

Organizatori: SkirtBike Deva, în parteneriat cu Club Sportiv Corvinia și Que Productions.

Curentul SkirtBike

Inspirat din curentul cycle chic care s-a răspândit rapid din Copenhaga în New York și Tokyo, mișcarea SkirtBike a debutat în 2010 la București ca blog destinat promovării ciclismului urban pentru femei. SkirtBike este singurul eveniment ciclist din România adresat doamnelor și domnișoarelor iubitoare de frumos, de mișcare, de libertate și de bicicletă și, totodată, cea mai mare comunitate de acest fel. Doamnele și domnișoarele de toate vârstele sunt invitate să pedaleze în ținute cât mai chic, cu bicicletele împodobite cu flori și accesorii colorate, cu entuziasm și voie bună. Scopul evenimentului este de a promova ciclismul urban în rândul femeilor și de a demonstra că bicicleta reprezintă un accesoriu al feminității, al frumuseții și al libertății de mișcare, iar mersul pe bicicletă este un mod de viaţă echilibrat, plin de naturaleţe, simplitate, feminitate şi atitudine oriunde ai merge, la serviciu, la piaţă, la grădiniță după copii sau în oraş cu prietenii.

Tags