Excursiile şcolare se vor organiza doar prin intermediul agenţiilor de turism
Dacă până acum excursiile şcolare se organizau de cadrele didactice la mica înţelegere cu o firmă de transport, de anul acesta acest lucru nu va mai fi posibil. Excursiile se vor organiza doar prin intermediul agenţiilor de turism. Ministerul Educaţiei şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) au semnat, la sfârşitul anului trecut, un protocol de colaborare cu activităţi comune în privinţa derulării excursiilor cu elevii. Conform protocolului, dacă profesorii hunedoreni vor dori să organizeze excursii cu elevii vor trebui să încheie un contract între unitatea şcolară şi agenţia de turism, care trebuie să fie membră a ANAT. Principalele efecte scontate ale acestei măsuri sunt diminuarea fenomenului de turism “la negru”, garantarea unor servicii de transport şi de cazare de calitate şi, nu în ultimul rând, excursii mai ieftine pentru elevi. Totodată prin această măsură va fi facilitată şi participarea elevilor şi a cadrelor didactice la cursurile de formare organizate de ANAT în domeniul turismului.
(Foto: Profesorii care vor să îşi ducă elevii în excursie vor fi nevoiţi să apeleze la serviciile unei agenţii de turism)