glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Etapă cu deplasări pentru echipele hunedorene

Ambele reprezentante ale judeţului nostru în liga a treia susţin în acest sfârşit de săptămână partidele contând pentru runda a şaptea din seria a patra. LPS Cetate Deva şi CS Hunedoara vor evolua în deplasare vineri, respectiv sâmbătă în compania unor adversari de care îi separă câte un singur punct în clasament. Ne aşteptăm aşadar la dispute echilibrate, cu deznodământ imprevizibil şi, de ce nu, ca amândouă hunedorenele să revină cu puncte.

Filiaşi fără punct acasă, Cetate neînvinsă în deplasare

Într-o partidă programată vineri de la ora 16 – în timp ce tot restul etapei se joacă de la ora 15 – Cetate merge la Filiaşi pentru întâlnirea cu ACSO din localitate. Va fi primul meci disputat pe noul stadion „Orăşenesc” din Filiaşi, inaugurat chiar în această săptămână.
Datele tehnice ale întâlnirii de astăzi sunt următoarele: gazdele ocupă locul 12 în clasament, cu şapte puncte obţinute din două victorii, un egal şi trei înfrângeri, golaveraj 10 – 11, oaspeţii sunt pe locul 11 cu opt puncte, două victorii, două egaluri şi două înfrângeri, golaveraj 7 – 10.
Bilanţul în deplasare al devenilor este unul încurajator, ei fiind neînvinşi în cele trei meciuri jucate până acum: 2 – 1 la Dumbrăviţa, 1 – 1 la Dăeşti şi 1 – 1 la Lipova. De partea cealaltă, doljenii au pierdut pe teren propriu (vorba vine, pentru că au jucat la Turnu Severin) ambele partide disputate, 2 – 3 cu Craiova şi 1 – 2 cu Hunedoara.
Cetate vine cu un moral bun după prima victorie la Deva, un 2 – 0 convingător cu Gilortul Târgu Cărbuneşti în etapa trecută. Şi Filiaşul a obţinut în runda precedentă un rezultat pozitiv, 1 – 1 din deplasarea de la Cermei cu Gloria, după ce au condus la pauză. Antrenorul Gheorghe Ciurea a folosit următorii jucători: Munteanu – Almic, Vulpe, Lupu, Cruşoveanu – Kovari (min. 90+1 Gherghina), Calu, Cl. Ştefan (min. 68 Moţ), Baciu (min. 85 Coderie) – Armăşelu, Ghighilicea. Golgeterul filieşean Ghighilicea a deschis scorul în min. 42, însă arădenii au egalat prin Bulza în min. 63.
Din tabăra deveană va lipsi Radak, suspendat după cartonaşul roşu primit pe finalul întâlnirii cu Gilortul.

Hunedoara întâlneşte o echipă cu maxim de puncte acasă

După ce duminică a jucat acasă cu liderul incontestabil al seriei, formaţia de pe Cerna joacă sâmbătă în fieful unei echipe pe care multă lume o vedea ca principala contracandidată a Craiovei la promovare. Între timp, Flacăra Horezu a ajuns în afara podiumului, la opt puncte de prima poziţie, însă asta nu înseamnă că nu rămâne o formaţie redutabilă, mai ales în faţa propriilor suporteri.
Vâlcenii se află pe locul 4, cu zece puncte, trei victorii, un egal şi două înfrângeri, golaveraj 8 – 5, hunedorenii sunt pe 7, cu nouă puncte, trei victorii şi trei înfrângeri, golaveraj 12 – 12.
Până acum hunedorenii au înregistrat două înfrângeri şi o victorie în deplasare, 2 – 4 la Dăeşti, 0 – 1 la Lipova şi 2 – 1 la Filiaşi. Flacăra a susţinut doar două meciuri pe teren propriu în primele şase runde, ambele câştigate: 2 – 0 cu Lipova, 3 – 1 cu Filiaşi.
Dacă Hunedoara a pierdut în runda trecută cu 2 – 4 în faţa Craiovei fără ca acest rezultat să fie un capăt de ţară, înfrângerea celor de la Flacăra în deplasare cu „lanterna roşie” ACS Poli Timişoara, scor 0 – 2, a fost una dintre marile surprize ale acestui început de campionat. Iată 11-le folosit de antrenorul Marian Deaconescu la acest meci: R. Popa – Niţu, Dinu, Munteanu, Birziche – Nistor, Olteanu – A. Popa, Preda (min. 36 Simeanu), Stănică (min. 79 Bălan) – Mansour.

Iată mai jos şi programul complet al etapei a şaptea din seria 4.
vineri, 4 octombrie:
Şoimii Lipova – Fortuna Becicherecu Mic
ACSO Filiaşi – LPS Cetate Deva
sâmbătă, 5 octombrie:
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS Poli Timişoara
Viitorul Dăeşti – CSC Dumbrăviţa
Naţional Sebiş – Progresul Pecica
Gilortul Târgu Cărbuneşti – Crişul Chişineu Criş
U Craiova 1948 SA – Gloria Lunca Teuz Cermei
Flacăra Horezu – CS Hunedoara