glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Energeticianul continuă curăţenia în lotul de jucători

După ce în sezonul trecut a trecut fluierând prin Liga a treia, reuşind o promovare en-fanfare, Energeticianul din Petroşani nutrea gânduri mari la prima prezenţă în Liga a doua. Numai că lucrurile nu au stat deloc aşa cum se aştepta conducerea clubului, diferenţa valorică între cele două eşaloane din fotbalul românesc fiind una evidentă.

Aflată la al patrulea antrenor în acest sezon (Bogdan Andone, după Cristi Dulca, Marin Tudorache şi George Zima), deşi nu suntem nici la jumătatea campionatului, cea mai nouă echipă a Petroşaniului se află actualmente pe un modest loc 10, cu 21 de puncte, la 12 puncte de locul al treilea care asigură prezenţa în barajul de promovare în prima ligă.

A renunţat deja la opt jucători şi sunt anunţate şi alte plecări

În ultimele etape Energeticianul a înregistrat două înfrângeri consecutive greu digerabile, 0 – 1 pe teren propriu cu Academica Clinceni şi 0 – 2 în deplasare cu Sportul Snagov, care au coborât echipa pe locul pe care este acum. Să spunem însă că nu doar antrenorii au plătit, pe rând, pentru parcursul slab al echipei. Mai întâi gruparea din Valea Jiului s-a despărţit de Octavian Vasile şi Lucian Iordache, doi dintre oamenii de bază cu care s-a reuşit promovarea în sezonul precedent. Celor doi mijlocaşi le-au urmat pe lista celor disponibilizaţi, după înfrângerea cu Clinceniul, alţi cinci jucători: portarul Horaţiu Moldovan (20 de ani), fundaşii Cosmin Achim (23 de ani), Emil Ninu (32 de ani), Marius Tomozei (28 de ani) şi mijlocaşul Viorel Nicoară (31 de ani). Le-a urmat după ultimul eşec şi mijlocaşul Laurenţiu Manole, fost printre alte echipe şi la Dinamo. El a intrat în ultimele 20 de minute ale partidei de la Buftea cu Sportul Snagov şi l-a nemulţumit pe antrenor cu atitudinea sa. „Ne vom mai despărţi şi de alţi jucători. Cine îşi doreşte să munceasă rămâne, cine nu, e liber să plece. Nu poţi să faci o echipă să joace fotbal cu jucători care nu îşi doresc acest lucru. Nu îşi pot bate joc de colegii lor. Nu o să accept niciodată ca jucătorii să facă figuraţie pe teren. Cine are atitudine joacă”, declara antrenorul petroşănenilor la final de meci.
Energeticianul a avut următoarea echipă în acea partidă: Miron – Leasă (eliminat min. 77), Lung, Ioniţă, Drugă, Cristea (min. 85 Neagu), Enache, Cioiu (min. 55 Tudorache), Neacşa, Dragu (min. 71 Manole), Rusu. Golurile gazdelor au fost marcate de final de joc de Lică (min. 77, după eliminarea lui Leasă) şi Huiban (min. 81).
Bilanţul lui Bogdan Andone ca antrenor la Energeticianul cuprinde o victorie, două egaluri şi două înfrângeri.

Etapa 15, rezultate

Ripensia Timişoara – FC Argeş 1 – 1
Daco-Getica Bucureşti – Luceafărul Oradea 3 – 1
ACS Poli Timişoara – Aerostar Bacău 1 – 2
Academica Clinceni – ASU Politehnica Timişoara 2 – 0
Sportul Snagov – ACS Energeticianul 2 – 0
CS Baloteşti – Chindia Târgovişte 1 – 4
Pandurii Târgu Jiu – Metaloglobus 1 – 2
Dacia Unirea Brăila – Petrolul Ploieşti 2 – 3
SSC Farul Constanţa – CS Mioveni 3 – 3
UTA Arad – Universitatea Cluj 0 – 4

Clasament Liga 2
1. Chindia 35 puncte (34 – 16 golaveraj)
2. Academica 33 p (33 – 8)
3. Sportul 33 p (26 – 12)
4. Petrolul 32 p (32 – 14)
5. U Cluj 30 p (35 – 13)
6. Argeş 29 p (25 – 12)
7. Mioveni 27 p (25 – 14)
8. UTA 23 p (25 – 22)
9. Pandurii 21 p (28 – 22)
10. Energeticianul 21 p (22 – 19)
11. ASU Poli 20 p (14 – 17)
12. Metaloglobus 20 p (14 – 27)
13. Daco-Getica 19 p (23 – 25)
14. Aerostar 15 p (20 – 31)
15. Luceafărul 15 p (18 – 30)
16. Farul 14 p (24 – 34)
17. Ripensia 14 p (18 – 28)
18. Baloteşti 11 p (14 – 32)
19. ACS Poli 5 p (13 – 36)
20. Dacia Unirea 5 p (14 – 45)

Etapa viitoare

vineri, 9 noiembrie
CS Mioveni – Dacia Unirea Brăila
Petrolul Ploieşti – Ripensia Timişoara
sâmbătă, 10 noiembrie
Luceafărul Oradea – Metaloglobus
Chindia Târgovişte – Pandurii Târgu Jiu
ACS Energeticianul – CS Baloteşti
Aerostar Bacău – UTA Arad
FC Argeş – ACS Poli Timişoara
Daco-Getica Bucureşti – SSC Farul Constanţa
duminică, 11 noiembrie
Universitatea Cluj – Academica Clinceni
luni, 12 noiembrie
ASU Politehnica Timişoara – Sportul Snagov