Elevi ai Colegiului „Transilvania” Deva vor petrece o zi după gratii
Un număr de opt tineri de la Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva vor petrece astăzi o zi în penitenciarul Bârcea Mare. Elevii vor avea posibilitatea să experimenteze viaţa în penitenciar şi să simtă pe pielea lor ce înseamnă a fi privat de libertate. Toate acestea în cadrul unui proiect derulat de cele două instituţii.
Penitenciarul Bârcea Mare şi Colegiul Tehnic ,,Transilvania” din Deva desfăşoară la sediul penitenciarului proiectul „O zi în penitenciar”. Proiectul vizează sensibilizarea tinerilor în vederea exercitării unui spirit civic responsabil şi a prevenirii delincvenţei juvenile şi se va desfăşura astăzi, cu începere de la ora 09:00. Opt elevi ai instituţiei şcolare vor fi implicaţi într-o experienţă simulată, în mediul penitenciar, care le va permite să simtă ceea ce înseamnă a fi privat de libertate, cunoscând câte puţin din toate laturile vieţii carcerale din perspectiva unei persoane private de libertate. Potrivit iniţiatorilor proiectului, obiectivul principal este de a-i stimula pe participanţii minori să reflecteze la experienţa din ziua respectivă şi la viitor. Totodată, proiectul îşi propune consolidarea, în rândul tinerilor, a informaţiilor corecte privind privarea de libertate şi condiţiile reale de viaţă din penitenciar.






