glasul-hd.ro Web analytics

Ultima oră

Durere fără margini. Copilul înecat la Aqualand s-a stins din viață

 

Copilul în vârstă de șase ani care s-a înecat într-un bazin al complexului Aqualand Deva în a doua zi de Crăciun a murit. Micuțul, în comă de gradul IV, a fost tranferat, în urmă cu două săptămâni, la Spitalul Clinic de Copii Bega din Timişoara în speranța că medicii de acolo îl vor putea salva. Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor, inima copilului a încetat să mai bată.

Copilul s-a înecat în a doua zi de Crăciun, în jurul orei 15.30, în „bazinul intermediar” al Aqualand Deva, bazin a cărui adâncime este de aproximativ 1,5 metri. Acesta a fost scos din apă de personalul complexului care a şi început manevrele de resuscitare, manevre continuate apoi de echipajele ambulanţelor sosite la locul incidentului. Atât reprezentanţii Aqualand Deva, cât şi cei ai Primăriei au afirmat atunci că minorul nu era supravegheat de aparţinători în momentul în care s-a produs incidentul, iar complexul era destul de aglomerat la acea oră.

 

Foto – arhiva Glasul Hunedoarei