glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

DSP Hunedoara, răspuns cu întârziere. Instituția a emis un comunicat de presă referitor la neregulile descoperite la Pediatrie

Direcția de Sănătate Publică Hunedoara emite primul comunicat de presă după patru zile de la apariția fotografiilor din secția de Pediatrie. În informare se vorbește de cădițele neconforme, de toaleta defectă și de infiltrațiile în tavanul clădirii, la ultimul etaj. Deocamdată, rezultatele testelor preluate din interiorul secției nu sunt gata.

DSP Hunedoara a emis, ieri, un comunicat de presă cu privire la secția de Pediatrie, la două zile după ce a fost în control. Totuși, instituția subordonată Ministerului Sănătății nu a răspuns unei întrebări care a fost adresată de noi, încă de acum trei zile, și la care așteptăm încă un răspuns: care au fost rezultatele testelor pentru infecțiile nosocomiale, prelevate de DSP, în trecut. Iar cele care au fost prelevate acum, încă nu sunt gata. „Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara s-a autosesizat și a anunțat telefonic Ministerul Sănătății, apoi a transmis către acesta informarea privind rezultatele controlului efectuat de către inspectorii din cadrul Compartimentului de Control în Sănătate Publică, în secția de Pediatrie, în data de 25.10.2016. În cadrul controlului, s-au recoltat teste care să verifice condițiile igienico-sanitare din secția de Pediatrie; s-au observat următoarele probleme: în boxele pentru sugari, cădițele erau recondiționate deficitar, în grupul sanitar de la sectorul pentru școlari s-a observat o defecțiune la instalația sanitară, iar la nivelul tavanului de la etajul III (ultimul nivel) existau urme care atestă prezența infiltrațiilor, datorită acoperișului care este degradat în zona respectivă. Pentru remedierea problemelor de la instalațiile sanitare (cădițe și zona pentru școlari) termenul stabilit a fost de 24 de ore, iar pentru remedierea problemelor datorate acoperișului degradat, termenul stabilit este sfârșitul lunii noiembrie”, se arată în comunicatul de presă emis de DSP Hunedoara.

Imagini revoltătoare din „spitalul groazei”. Părinți disperați: „Faceți ceva pentru secția de Pediatrie! E nevoie să moară un copil?” (GALERIE FOTO)

Imagini revoltătoare din „spitalul groazei”. Părinți disperați: „Faceți ceva pentru secția de Pediatrie! E nevoie să moară un copil?” (GALERIE FOTO)

Imagini revoltătoare din „spitalul groazei”. Părinți disperați: „Faceți ceva pentru secția de Pediatrie! E nevoie să moară un copil?” (GALERIE FOTO)

Imagini revoltătoare din „spitalul groazei”. Părinți disperați: „Faceți ceva pentru secția de Pediatrie! E nevoie să moară un copil?” (GALERIE FOTO)

3 Comments

  1. Dar despre lejeria de pat de ce nu scrie nimeni ca nu se schimba pana nu pleaca pacientul acasa( la etajul 2 am fost internati si cum bebele nu avea nici macar un an bineinteles ca a murdarit lenjeria) sau ca sunt rupte si ca e un curent din cauza usilor si a geamurilor?

Back to top button