glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori pentru un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Dobra

La data de 27.11.2019, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ilia au fost sesizați de un reprezentant al Ocolului Silvic Dobra cu privire la faptul că a depistat un bărbat în zona Valea Seacă (districtul Roșcani), care conducea un autoturism  încărcat cu material lemnos şi care a părăsit locul faptei.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că cel în cauză este un  bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Dobra. În curtea imobilului acestuia, poliţiştii au găsit  aproximativ 10 mc de material lemnos de esență cer și carpen, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente legale de proveniență. Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, poliţiştii au identificat 82 de cioate, de esență carpen și cer, care nu prezentau urme de marcare în regim silvic.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii  infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori.