glasul-hd.ro Web analytics

Învățământ

Diplome pentru cei mai buni „decebaliști” vorbitori de limbă germană

Cei mai buni elevi ai Colegiului Național „Decebal” Deva, vorbitori de limbă germană, vor fi premiați la finalul acestei săptămâni. În cadrul unui eveniment festiv, 70 de elevi vor primi atestatele de limba germană, obţinute în urma promovării examenului Österreichisches Sprachdiplom Deutsch (ÖSD).

Festivitatea de înmânare a diplomelor ÖSD are loc vineri, de la ora 13:00, în sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” și presupune premierea elevilor care au obținut această certificare, în urma examenelor din luna iunie. Nivelurile de limbă certificate sunt A2, B1, B2, C1, segmentul de vârstă fiind cuprins între 9 și 18 ani. Certificarea a fost organizată de European Examinations Centre (EEC) din București, în colaborare cu Colegiul Național „Decebal” din Deva, evaluarea candidaților fiind realizată de către evaluatori externi, certificați OSD. „Certificarea precum și numărul mare al elevilor certificați sunt o dovadă a abordării calitative și profesionale a studiului limbii germane în cadrul Colegiului <Decebal>. Elevii decebaliști care studiază limba germană la clasele bilingve sau cu predare în limba germană beneficiază și de certificarea DSD (das Deutsche Sprachdiplom). De reamintit și precizat că <Decebalul> este singura școală din țară care oferă ambele certificări elevilor care studiază limba germană. Prin acest lucru elevii sunt motivați să-și însușească germana, atât ca limbă maternă cât și ca limbă modernă. Doresc să îi felicit pe elevii și cadrele didactice care au reușit această performanță”, a declarat directorul colegiului devean, Florin Ilieș.

Diplomele ÖSD, pașaport pentru Austria, Germania sau Elveția

Diplomele sunt recunoscute internațional și permit elevilor care au luat examenul să studieze în Austria, Germania şi Elveţia. Acestea pot să ofere şi o şansă în plus în găsirea unui loc de muncă. De asemenea, atestatele oferă posibilitatea decebaliștilor de a studia la facultăţile din România, cu profil de limbă germană sau cu predare în limba germană, fiind recunoscute drept examen de admitere.

Back to top button