glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Deva: Creşteri record la taxele şi impozitele colectate prin Ghiseul.ro

Peste 400 de contribuabili deveni şi-au achitat taxele şi impozitele locale prin intermediul platformei Ghiseul.ro, de la începutul anului până în prezent. Potrivit reprezentanților Primăriei Deva, valoarea tranzacţiilor înregistrează creşteri record comparativ cu anii trecuţi.

Încasările de taxe şi impozite prin Ghiseul.ro, în intervalul 1 ianuarie – 13 februarie 2019, este de aproximativ 99.000 de lei, în creştere cu aproape 300 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 şi cu peste 500 la sută față de 2016. În 2018, numărul de plăţi efectuate de deveni prin Ghiseul.ro a fost de 1.372, înregistrându-se astfel cel mai ridicat nivel de la înrolarea Primăriei Municipiului Deva în sistem (în 2013). Totodată, valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la 391.992 de lei, de aproape 32 de ori mai mult față de anul 2013. „La acest moment, 1.774 de deveni au conturi create pe Ghiseul.ro. În cei şase ani de când Primăria Deva figurează în sistem, numărul de plăţi efectuate de contribuabili, persoane fizice, a fost de 3.618, iar valoarea totală a taxelor şi impozitelor colectate online la bugetul local a depăşit 900.000 de lei”, a informat Primăria. Informaţii suplimentare cu privire la vizualizarea şi plata online a datoriilor la bugetul local pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, accesând linkul: http://www.primariadeva.ro/stiri-si-evenimente/impozite-si-taxe-locale-online.