glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Deva: Au fost stabilite zonele unde vor fi comercializate mărțișoare

Comercianții vor putea să își amplaseze standurile cu mărțișoare doar în anumite zone stabilite de Primăria Deva. Pentru fiecare metru pătrat închiriat comercianții vor trebui să plătească o taxă de 5 lei pe zi, conform unei hotărâri a Consiliului Local.

În ultima săptămână din luna februarie, centrul istoric al Devei se va transforma într-un mini-târg al mărţişorului, dedicat doar produselor handmade şi florilor de sezon. Primăria Deva a stabilit deja zonele unde se vor vinde mărțișoare și flori în perioada 22 februarie – 9 martie 2019. Astfel, standurile vor putea fi amplasate în următoarele locații: Bulevardul Decebal, în zonele: „Romarta” (Piaţa Centrală), Galeria de Artă „Forma”, stația de autobuz „Opera”, la intersecția cu Bulevardul M. Kogălniceanu, Banca Românească, Piața Victoriei (în zona florăriilor), Bulevardul 22 Decembrie, în zonele: Blocul Turn, Complexul Comercial „Ulpia Shopping Center”, Spitalul Județean de Urgență, Miorița (vizavi de Hotel „Deva”), Piața Arras, în zona Casei Județene de Pensii, Bulevardul Dacia, în zonele: magazinul „Unicarm” și Loto, Strada M. Eminescu, în zonele: intersecția cu strada Scărișoara, în fața BCR și BRD, Supermarketul „Profi”, zona Orizont: în zona magazinului „Unicarm”, Cartierul Micro 15 (vizavi de Școala Generală „Andrei Mureșanu”). Până acum aproximativ 70 de comercianţi din judeţele Hunedoara, Timiș, Arad și Teleorman au solicitat Serviciului Administrare Domeniu Public și Privat amplasamente pentru vânzarea de mărţişoare, flori şi alte produse specifice sărbătorilor de 1 şi 8 Martie. Totuși, cei care doresc să comercializeze, pe domeniul public, mărțișoare și flori mai pot depune cereri la Servicul Administrare Domeniu Public și Privat din cadrul Primăriei Deva, până în data de șapte martie.