glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Definitiv: alegeri într-un singur tur. Reacţiile liderilor PNL şi PSD

Curtea Constituţională a pus punct, ieri, disputei privind alegerile locale respingând toate sesizările de neconstituţionalitate privind alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

Curtea s-a mai pronunţat asupra acestei chestiuni, oarecum indirect, la începutul acestei luni.

Decizia de ieri a devenit şi mai previzibilă după ce, duminică seara, într-un interviu la Digi 24, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, declara „Dacă lumea ar citi practica CCR, ar putea să ştie povestea aceasta cu un tur sau două tururi. Le-am spus ziariştilor de la început, din luna ianuarie, când se cerea premierului să dea ordonanță de urgență pentru două tururi, am zis că Constituția nu prevede un tur sau două tururi, Constituția prevede ca alegerile trebuie să fie libere, periodice și corecte”.

Se impune o schimbare, dar nu acum

PNL s-a numărat printre contestatarii alegerii primarilor într-un singur tur. Liderii judeţeni ai PNL nu au fost însă întru totul de acord cu acest demers din două motive: schimbarea regulii în timpul jocului ar fi putut bulversa electoratul şi, în plus, PNL deţine în judeţ 42 de primari, iar primarii în funcţie sunt avantajaţi de alegerile într-un singur tur. Prim-vicepreşedintele PNL Hunedoara, Dorin Gligor, se declară sigur de faptul că, oricum, mare parte dintre primarii liberali vor câştiga alegerile cu 50 la sută din voturi, aşa că n-ar mai fi fost nevoie, în cazul lor de un al doilea tur. „Nu cred c-ar fi fost corect să se schimbe regula jocului în timpul jocului. Categoric, după alegeri, e nevoie de revizuirea legislaţiei electorale, aşa cum este nevoie şi de o reformă administrativă. Aşa cum e nevoie de un sistem de pensii echitabil şi previzibil, e nevoie şi de un sistem de vot echitabil şi previzibil. Cert este că mai democratic ar fi fost ca primarii să fie aleşi în două tururi, pentru o mai bună reprezentativitate. Discuţia pe această temă este absolut necesară, obligatorie chiar. Din păcate, în România avem parte de un climat politic anormal”.

Liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, nu a putut fi contactat ieri. Pe aceeaşi temă însă, cu două săptămâni în urmă, Nistor declara: „Prefer alegeri locale într-un singur tur, pentru că aşa prevede legea. Nu mi se pare normal să schimbăm regulile în timpul jocului. Şi liberalii au fost de acord cu un singur tur la alegerile locale, iar acum s-au trezit că nu mai vor asta. Dacă tot voiau să schimbe regulile, liberalii ăştia mari şi tari trebuiau să facă demersuri de-acum un an. Sunt de acord cu alegerea primarilor din două tururi, dar de la următoarele alegeri locale. De fapt, liberalii cred c-ar fi în stare să ceară şi patru tururi de alegeri, că doar au schimbat patru candidaţi la Primăria Bucureştiului”

Back to top button