DECLARAŢIE POLITICĂ. Etică sau religie?
Colegul nostru, deputatul Remus Cernea, vine din nou cu o propunere legislativă pe care unii o vor considera, probabil, insultătoare pentru biserica ortodoxă română: vrea să elimine religia din programa şcolară obligatorie. În locul ei ar urma să fie predată materia denumită „etica”, de către absolvenţi de facultăţi socio-umane şi nu de preoţi, ca acum, religia devenind astfel facultativă. Această nouă materie ar urma ca să fie predată încă din clasa întâi, iar elevii să învețe, în funcţie de vârstă, despre doctrinele și valorile morale. Calificativele primite de elevi în timpul orelor nu vor mai conta la media generală.
Este ciudat însă de ce își dorește domnul deputat Cernea înlocuirea orelor de religie cu cele de etică. Oare, indiferent de religie – creștină, musulmană ș.a.m.d. –, nu fiecare este, în sine, un cod etic, după care s-au ghidat sute de milioane de oameni de-a lungul vremii, validându-se astfel valoarea de adevăr peren? Religia îi învață pe copii lucruri mult mai complexe decât simplele norme de etică. Studiul teoretic al valorilor și condiției umane, din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială nu este suficient pentru a detrona religia, ca materie obligatorie. Înlocuirea acesteia cu o variantă simplificată nu este o soluție, indiferent de justificările pe care le poate aduce deputatul Cernea în sprijinul demersului său. Este ca și cum ar cere ca și orele de sport să devină facultative, iar „argumentul suprem” ar fi faptul că tot mai mulți părinți aduc scutiri medicale pentru copiii lor, ca să nu mai facă sport în școală.
În plus: care dintre cele zece porunci nu se regăsesc în codul etic al oricui? După cum, la fel de bine, putem pune și problema coruperii materiei predate la orele de etică. Ce ne facem dacă, în locul religiei, copiii noștri vor trebui să învețe noțiunile corupte de morală? În România trăim o perioadă în care scara valorilor umane s-a inversat, în care binele a devenit rău și invers, răul este propagat ca noul bine, când trădarea este văzută ca patriotism ori ca interes național, când statul – administrația, justiția etc. – s-a rupt de popor și s-a spus că așa e bine (deși prin asta s-a negat însăși motivul existenței statului!) etc. Și atunci, de ce trebuie să acceptăm riscul ca să învețe copiii noștri aceste lucruri – teoretizate în expozeuri savante, în sprijinul cărora vin tot felul de inși cu discursuri sforăitoare – când, de la bun început, știm că există o mare posibilitate ca învățăturile deprinse să fie greșite, deși sunt învelite în poleială strălucitoare? Parcă e mai bine tot cu: „Să nu minți, să nu furi, iubește-ți semenii ca pe tine însuți”… E mai aproape de fibra acestui popor, de mentalitatea românului, de sufletul său. Iată că, atât timp cât nu aduce un spor de instrucție, o educație calitativ superioară față de religie, etica nu o poate substitui decât dacă se dorește răul generației de mâine. Oare asta ne dorim?
Bucureşti, Deputat,
18 februarie 2014 Laurențiu Nistor
