glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Decizii importante luate la AJF Hunedoara

Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Hunedoara, care s-a ţinut luni la Deva, a avut pe ordinea de zi câteva puncte de interes atât pentru cei implicaţi în fenomen, cât şi pentru iubitorii acestui sport. A fost ora bilanţului pentru anul trecut, dar şi deciziilor pentru viitorul apropiat.

În prezenţa a 36 de reprezentanţi ai celor 48 de membri AJF (cvorum întrunit statutar pentru Adunarea Generală), preşedintele Cristian Petrean a prezentat situaţia proiectelor implementate deja în fotbalul judeţean, precum şi a celor care se vor pune în practică anul acesta, propuse de Comitetul Executiv şi ratificate prin vot de cei prezenţi la Deva.

Play-off şi play-out la Liga 4 şi juniori A1

Pentru început s-a subliniat faptul că parteneriatul dintre AJF Hunedoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean a fost unul benefic, pentru că a atras peste 500 de copii în activităţile sportive organizate împreună, iar 56 de tineri au fost îndrumaţi să se formeze ca arbitri. S-a remarcat în mod deosebit Cupa Mărţişorului, organizată în patru centre şi care a adunat la start 180 de copii. Dintre proiectele implementate de AJF începând din aprilie trecut au fost amintite „Transformă uliţa în stadion”, pentru copiii de la sate, şi campionatul de fete, ambele intrând la categoria reuşite. Mai menţionăm aici şi Turneul 7 Special Olimpic pentru copii cu dizabilităţi, organizat la Sântămăria Orlea, o premieră pentru fotbalul judeţean.
„Au fost şapte şedinţe în Comitetul Executiv, iar în lunile ianuarie şi februarie din anul acesta am avut şedinţe de lucru cu reprezentanţii fiecărui eşalon în parte. O decizie importantă a fost introducerea unui nou sistem, cu play-off şi play-out, atât la liga a patra cât şi în campionatul judeţean de juniori A1. Vom continua în acest an să implementăm noi competiţii, alături de cele deja existente. Ne gândim în primul rând la o Interligă Naţională de Fotbal pentru copii de 6, 7 sau 9 ani, organizată împreună cu asociaţiile judeţene din această zonă a ţării. La acest capitol al fotbalului juvenil să spunem că am avut rezultate notabile în competiţiile naţionale „Gheorghe Ola” şi „Gheorghe Ene”, în special prin clubul CFR Simeria. Echipa de fotbal fete care a reprezentat judeţul Hunedoara s-a remarcat la Suceava, unde a terminat pe locul 5 în competiţia naţională. Am organizat în premieră un campionat judeţean de futsal, câştigat de West Deva, avem un campionat de old-boys – în care cel mai vârstnic participant are 70 de ani!, dovadă că pasiunea pentru fotbal, pentru sport, nu moare niciodată – şi, ca noutate, Memorialul Mişa Klein pentru copii, pe lângă alte competiţii la Haţeg, Hunedoara sau Big FM la Deva”, a spus Cristian Petrean, preşedintele AJF Hunedoara.

Bilanţ contabil pe plus în anul trecut

La capitolul financiar – fără de care nu putem vorbi despre nici un fel de activitate, sportivă sau de alt fel – AJF Hunedoara a înregistrat anul trecut un excedent de 10.335 lei (diferenţa dintre venituri, 372.507 lei, şi cheltuieli, 362.172 lei). Să mai spunem că asociaţia judeţeană a primit din partea Federaţiei Române de Fotbal 5.000 de euro proveniţi din programul de solidaritate.
În ceea ce priveşte afilierile şi dezafilierile, au fost afiliate la AJF trei grupări noi, ACS Şcoala de Fotbal Damian Militaru, Asociaţia Sportivă Şcolară Teliuc şi ACS Galaxy Brad, iar dezafiliate ACS Şirineasa, AS Hercules Lupeni, ACS Fotbal Jiul Petroşani şi CS Ghelari.
„Am aprobat în Comitetul Executiv premierea echipelor la sfârşit de an şi ne dorim să organizăm în luna decembrie o Gală a Fotbalului Hunedorean, să vedem dacă putem găsi fonduri pentru asta. Am stabilit ca finala fazei judeţene a Cupei României din acest sezon să se joace pe stadionul „Jiul” din Petroşani, pentru că anul acesta clubul Jiul aniversează 100 de ani de existenţă, în 3 august. Ne dorim de asemenea să contribuim şi noi cu acţiuni pentru a marca acea zi, importantă pentru fotbalul din judeţul nostru. Vom continua cu Memorialul Mircea Sîrbu, ediţia a doua, cu Cupa Satelor, vom modifica un pic structura campionatului judeţean de futsal pentru o participare mai numeroasă şi vom căuta ceva similar cu Cupa Satelor şi pentru copiii de la oraş”, a mai arătat Petrean în cadrul Adunării Generale AJF.