glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

De azi devenii pot depune proiecte pentru oraş la Primărie

Astăzi este prima zi în care orice locuitor (major) al municipiului Deva poate depune la Primărie un proiect cu scop edilitar.
Consiliul Local a aprobat alocarea din buget a sumei totale de 500.000 de lei pentru a finanţa transformarea ideilor propuse şi argumentate de cetăţeni în realitate. Există însă şi o serie de condiţii: proiectul trebuie depus până la data de 28 februarie, trebuie validat de o comisie de specialişti ai Primăriei, apoi trebuie să se claseze pe primele locuri ale listei în urma unui vot on-line care se va derula pe site-ul Primăriei în perioada 15-30 ianuarie. Rezultatele votului on-line vor fi comunicate pe 2 aprilie, după cum anunţă Primăria Devei.
Domeniile în care trebuie să se încadreze propunerile devenilor sunt infrastructura stradală (inclusiv alei, trotuare, scuaruri sau zone pietonale), amenajarea spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă, mobilitate – accesibilitate – siguranţa circulaţiei, infrastructură şcolară şi sanitară, infrastructură cultural/sportivă şi socială, respectiv digitalizare.
Primăria Deva promite că proiectele desemnate drept câştigătoare ale finanţărilor din bugetul de 500.000 de lei vor fi implementate în acest an.
Informaţii suplimentare, inclusiv regulamentul după care se derulează procesul pot fi consultate pe site-ul www.primariadeva.ro, la Secţiunea “TU DECIZI – Bugetare participativă” sau accesând linkul: https://www.primariadeva.ro/bugetare-participativa.