glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Cu amenințarea la judecată. Războiul „Mareș vs Oancea” s-a mutat de la Primărie în instanță

Fostul viceprimar al municipiului Deva, Răzvan Mareș, l-a acționat în instanță pe actualul edil al localității, Florin Oancea, pentru o declarație făcută în luna februarie a acestui an. La acea vreme, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, Oancea a spus reprezentanților presei că Mareș l-ar fi amenințat cu moartea.

Tensiunile dintre cei doi au început imediat după preluarea mandatului de primar de către Florin Oancea și au culminat în luna februarie, atunci când un întreg scandal a pornit în ședința de Consiliu Local. La acea vreme, primarul Florin Oancea a povestit că Răzvan Mareș l-ar fi amenințat cu moartea. „Înainte de a începe ședința, când știa probabil că nu trece punctul care îl viza pe dânsul (cel cu demiterea), s-a aplecat spre urechea mea și mi-a spus că: <nu mă voi lăsa până nu te omor>. Iar eu i-am spus că nu îmi este teamă de moarte și nu mă uit la șantajul lui. Răzvan Mareș m-a amenințat!”, a spus Florin Oancea.

Imediat după ce a terminat de dat declarațiile în fața presei, primarul l-a văzut pe Răzvan Mareș. „Cum ai spus, mă, că mă omori?”, i-a strigat Oancea viceprimarului. Mareș susține că așa ceva nu s-a întâmplat și că totul a fost doar în imaginația primarului. „Ce am făcut, l-am amenințat cu moartea pe domnul Florin Oancea? Doamne Dumnezeule, cred că ar trebui să își facă o expertiză psihologică, și chiar ar fi bine ca toți aleșii locali să ne facem o expertiză psihologică”, susținea Mareș.

Daune morale de 100.000 de lei

La aproximativ două săptămâni de la acest incident, viceprimarul Devei pe atunci, Răzvan Mareș, l-a dat în judecată pe Florin Oancea, pentru declarația făcută. Procesul a fost deschis la Judecătoria Deva și a avut primul termen ieri. Instanța a amânat judecarea cauzei pentru data de 24 septembrie. „Da, l-am dat în judecată pentru faptul că a declarat la momentul respectiv că eu aș fi spus că îl omor sau ceva de genul acesta. Nu este adevărat! E o minciună! Nu am spus așa ceva! Îi cer daune de un miliard de lei vechi (100.000 de lei, n.r.), iar o parte din bani îi voi dona la asociații pentru copii și persoane cu dizabilități și să publice scuze în toate ziarele în care a apărut știrea că eu l-aș fi amenințat”, a spus Răzvan Mareș.

De cealaltă parte, primarul Florin Oancea își menține declarațiile făcute în luna februarie. „Exact așa a spus atunci, eu nu am spus decât adevărul. Eu sunt cu sufletul împăcat. Nu am nicio emoție”, a precizat și primarul Devei.

Instanța va fi însă cea care va decide.

 

Loading...