glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Costel Avram este noul administrator al județului Hunedoara

Costel Avram, directorul general al ApaServ Valea Jiului, se va întoarce în administrația județeană, locul în care a mai lucrat ca vicepreședinte, pe vremea lui Mircea Ioan Moloț. De data aceasta, Avram va lucra pe postul de administrator public, mâna cea dreaptă a președintelui Mircea Bobora. Costel Avram a câștigat, ieri, concursul, obținând 100 de puncte la proba interviu, după ce, la proba scrisă a obținut 86 de puncte.

 

Postul a fost lăsat liber de Dan Stoian, iar Costel Avram a participat singur la concursul pentru ocuparea postului de administrator public al județului Hunedoara. Avram a obținut 100 de puncte la proba interviu, care a avut loc ieri, după ce, la proba scrisă, a obținut 86 de puncte. Astfel, Costel Avram a fost declarat câștigătorul concursului. Potrivit unor surse din Consiliul Județean, noul administrator public va semna contractul de management marți, 14 august, contract ce va fi valabil până în luna iunie 2020.

Costel Avram a fost membru PRM din 1991. La alegerile din 2000 a devenit deputat, mandat la care a renunţat însă, preferând postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. În 2003 a plecat din PRM la PSD, dar s-a întors la partidul condus pe-atunci de Corneliu Vadim Tudor adresându-i acestuia o scrisoare prin care, pur şi simplu, îşi cerea iertare. În 2012 a trecut la PNL, partid din care a demisionat în primăvara lui 2016, cu puţin timp înainte de alegerile locale. Deşi a ajuns pe postul de director al Apa Serv pe vremea în care Consiliul Judeţean (instituţia care „patronează” operatorul de apă-canalizare din Valea Jiului) era patronat de liberali, Avram a fost menţinut pe post şi de şefii PSD ai CJ Hunedoara.