A apărut asfaltul pe varianta lărgită a intrării în Hunedoara
Firma care a contractat lucrarea de lărgire la patru benzi a intrării rutiere în oraşul Hunedoara dinspre Sântuhalm a reuşit, în ultima săptămână, să intensifice ritmul lucrărilor. Pe o porţiune de câteva sute de metri (din totalul de 2,3 kilometri), pe sensul dinspre Sântuhalm, terasamentul este gata şi a fost deja acoperit cu un prim strat de asfalt.
Primarul oraşului, Viorel Arion, spune că nu are emoţii în ce priveşte respectarea termenului – limită pentru finalizarea lucrării, stabilit pentru 28 decembrie, fiind vorba de un proiect finanţat din bani europeni. „Ce a fost mai greu a trecut. Ne temeam ca, în momentul în care se excavează pentru realizarea terasamentului, să nu dăm peste fel de fel de cabluri sau conducte. Nu au fost probleme majore, aşa că lucrarea a decurs normal. În plus, în ultima vreme, am văzut că şi constructorul a reuşit să mobilizeze mai mult personal pe această lucrare. Probabil că se va finaliza mai repede, dar nu pot estima când anume. Important este să ne încadrăm în termenul stabilit de ADR Vest”, adaugă Arion.
Lucrare întârziată de contestaţii
Primarul Hunedoarei mai spune că acelaşi proiect presupune şi reabilitarea carosabilului şi a trotuarelor de pe cele trei poduri din zona Blooming, precum şi lărgirea porţiunii de drum dintre ultimul pod şi intrarea efectivă în oraş. Pe lângă lărgirea carosabilului, proiectul primăriei prevede şi 4.000 de metri pătraţi de trotuar precum şi 700 de metri de parapeţi metalici. Contractul de finanţare a fost semnat de Primărie cu ADR Vest la finele anului trecut, licitaţia a avut loc în primele luni ale acestui an, însă lucrarea efectivă a început abia în august din cauză că Viva Construct, firma care a oferit cel mai mic preţ, a contestat rezultatul licitaţiei, având apoi câştig de cauză la CNSC. Proiectul a fost întocmit de administraţia Hada, depus în 2009, declarat eligibil, dar trecut pe lista de rezervă a ADR Vest. Investiţia estimată iniţial a fost de aproximativ 10 milioane de lei, însă, în urma licitaţiei, a scăzut la 3,4 milioane de lei.






