glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Colţul ruşinii

„Ce-ai cu noi, mă! Pentru ce să dăm cu var?”

Firma care a asfaltat b-dul Mihai Viteazul din Hunedoara s-a străduit să amenajeze cât mai multe locuri de parcare, mai ales în zona Pieţei Dunărea. Şi s-a străduit atât de tare încât le-a făcut mai mici decât normele minime legale. Măsurată perpendicular, distanţa dintre cele două linii era de doar 1,9 metri, cu 40 de centimetri mai mică decât minimul prevăzut de lege (2,3 metri) şi cu 60 mai mică decât minimul prevăzut de bunul simţ pentru o zonă în care se presupune că lumea pleacă cu bagaje. Primăria Hunedoarei a observat anomalia (după câteva zile bune în care, dacă voiai să parchezi regulamentar aici, nu mai puteai apoi să ieşi din maşină), a ordonat „ştergerea” cu vopsea neagră a liniilor trasate greşit, dar trasarea altor linii, la 2,3 m distanţă una de celalaltă, nu s-a mai făcut. Şi-au trecut vreo două luni de-atunci. Probabil că muncitorii au răspuns fredonând versul lui Topârceanu, pus, mai târziu, pe note muzicale de Mircea Baniciu.

Back to top button