glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Consilierul PSD propulsat de „societatea civilă” riscă să fie exclus

Lui Raul Scurtu i se reproşează că a reclamat public o aşa-zisă problemă a Pieţei Obor, când ar fi putut să discute direct cu angajaţii Primăriei Hunedoara sau cu primarul

Vineri, Raul Scurtu a reclamat public faptul că Piaţa Obor nu mai are o autorizaţie de funcţionare valabilă. Primarul Hunedoarei spune că, de fapt, nici nu ar fi nevoie de aşa ceva, fiind vorba despre o piaţă publică şi adaugă că, la mijloc, ar fi un „şantaj ieftin”. Raul Scurtu neagă acuzaţia şi susţine că nu a dorit decât să schimbe modul de abordare a unor probleme de către Primărie.

„După cum vedeţi, autorizaţia de funcţionare a Pieţei Obor a expirat (pe 6 martie – n.red.). Este clar că aşa ceva nu este permis. De aceea solicit rezolvarea problemei de urgenţă, iar Poliţiei Locale îi adresez întrebarea: în cazul în care ar fi fost vorba de un agent economic (privat) cât de mare ar fi fost amenda???”, a postat, pe 8 martie, pe contul său de facebook consilierul local PSD Raul Scurtu adăugând şi o serie de „haştag-uri”: dreptatepentrutoţi, toţsuntemegali, nimeninuestemaipresusdelege. Abia a doua zi, Primăria Hunedoarei a reacţionat, tot pe facebook, anunţând că nu există nicio prevedere legală care să oblige autorizarea de către municipalitate a unei pieţe agro-alimentare cu caracter public, precizând însă că autorizaţia emisă în 2018 şi valabilă un an a fost, de fapt, un act, eliberat pe baza unei proceduri interne. Primăria a precizat că Piaţa Obor deţine autorizaţii valabile emise de ISU, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar-Veterinară.

Bobouţanu vorbeşte despre un „şantaj” şi o posibilă excludere

Contactat de „Glasul Hunedoarei”, primarul Dan Bobouţanu a declarat că, de fapt, procedura de autorizare pentru funcţionare a Pieţei Obor a fost făcută pentru a-i mai tempera pe unii comercianţi privaţi: „Când li se atrăgea atenţia că le expiră autorizaţia de funcţionare, unii comercianţi privaţi spuneau «Dar, ce! Că nici voi nu aveţi autorizaţie pentru piaţă». Era greu să-i faci să înţeleagă că una e o societate comercială privată şi cu totul alta e o piaţă agro-alimentară publică. Şi-atunci s-a decis să se facă o procedură internă de autorizare. O problemă ar fi fost dacă n-am fi avut autorizaţii ISU, sau DSP ori de la Direcţia Sanitar – Veterinară pentru piaţă, dar ele există şi sunt cât se poate de valabile”.
Decizia lui Raul Scurtu de a semnala public problema administrativă de la Piaţa Obor îl deranjează însă pe Bobouţanu (foto mic) (mai ales că el este cel care, în 2016, a avut iniţiativa de a pune pe locul 3 al listei pentru Consiliul Local „un reprezentant al societăţii civile” votat pe facebook).
„Ideea de a oferi un loc eligibil pe listă unei persoane propuse de comunitate a fost una bună. Înainte de 2016 eu nu l-am cunoscut pe Raul Scurtu. Din păcate, acest consilier local încearcă un şantaj ieftin la adresa angajaţilor Primăriei pentru a-şi rezolva un interes patrimonial şi anume cumpărarea unui teren de 75 de metri pătraţi de sub o construcţie şi a altor 18 metri pătraţi pe care şi-a extins construcţia fără autorizaţie. Sub nicio formă eu nu voi ceda la acest şantaj şi voi respecta legea, indiferent de supărările unor consilieri, fie ei din opoziţie sau de la putere, apărute atunci când «nu li se aliniază planetele».
În ce priveşte abordarea politică a problemei apărute, sau o eventuală excludere (a lui Raul Scurtu din PSD – n.red.), aceasta va fi discutată în Biroul Executiv al organizaţiei municipale a PSD. Cert este că, în acest moment, mai mulţi colegi au solicitat o şedinţă de urgenţă pentru a discuta acest caz”.

Scurtu: „Regret situaţia, dar îmi menţin punctul de vedere”

În replică, Raul Scurtu declară că a decis să reclame public situaţia de la Piaţa Obor pe fondul amenzilor aplicate, în ultimele săptămâni, de Poliţia Locală în Hunedoara deţinătorilor de spaţii comerciale, pe diferite motive. Acesta respinge acuzaţia de „şantaj” formulată de primar şi reclamă o lipsă de comunicare cu echipa PSD de la Hunedoara. „Eu am mai semnalat anumite probleme în Consiliul Local şi nu s-a făcut nimic. Mai mult, în ultima vreme, Poliţia Locală Hunedoara a dat amenzi peste amenzi agenţilor economici privaţi. În momentul în care am fost invitat în PSD, toată lumea ştia că sunt privat. Soţia mea are dreptul, ca orice alt cetăţean, să solicite cumpărarea unui teren de sub o clădire. A făcut solicitări, unele vechi de un an la care nu are nici acum un răspuns. Eu am intrat în PSD sub sloganul «Îndrăzneşte să schimbi ceva». Dată fiind situaţia actuală, e clar că nu se va schimba nimic, dacă mergem cu astfel de idei. Eu, când am devenit consilier local, am jurat că voi încerca să fac ceva pentru cetăţeni. Am semnalat situaţia de la piaţă în ideea că ar trebui să ne mai uităm şi-n curtea noastră. Dacă e o regulă pentru un privat, să fie aceeaşi regulă şi pentru o entitate publică. Nu am absolut nimic cu nimeni. Îl stimez pe domnul primar, îi stimez pe colegii consilieri, dar cred că ar trebui să discutăm mai des şi mai pe îndelete despre problemele oraşului, nicidecum să ne mulţumim cu discuţii de 10 – 15 minute înainte de şedinţele de Consiliu Local. Regret situaţia, dar îmi menţin punctul de vedere”.

Back to top button