Deva a ales. Rezultate finale ale alegerilor locale parțiale: Florin Oancea, primar
Biroul Electoral de Circumscripție a finalizat centralizarea tuturor buletinelor de vot de la alegerile locale parțiale din Deva, iar Florin Oancea a fost desemnat câștigător al scrutinului. Astfel, până în vara lui 2020, liberalul va fi primarul municipiul Deva.
Florin Oancea (PNL) a câștigat detașat alegerile locale parțiale de la Deva. Astfel, PSD a pierdut alegerile în municipiul reședință de județ, după ce l-a numit candidat pe Petru Mărginean. Cu peste 40% ca independent în sondajul făcut de PSD, Mărginean a reușit să obțină doar 24,78 de procente, în timp ce Florin Oancea 42,15%. Candidatul independent Vasile Marius Blendea a fost marea surpriză a alegerilor, acesta câștigând 13,60%. Pe locul 4 s-a clasat Lucian Francisco Davidoni (USR), care a obținut 7,25%. Locul 5, candidatul independent Velu Adrian Călușer a fost ales de 6,08% dintre cei care au fost la vot. Ceilalți patru candidați au obținut sub 3%, respectiv candidatul ALDE, Ovidiu Popa – 2,62%, Eduard Claudiu Cristoi (independent) – 1,80%, Vasile Ioan Iovan (PMP) – 1,08%, iar Ioan Brândușe, 0,59%. „Rezultatul alegerilor electorale din 5 noiembrie este următorul: domnul Oancea Florin, reprezentantul PNL, a câștigat mandatul de primar”, a declarat judecătorul Marinela Iacob, președintele Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 Deva.
Doar puțin peste 22.000 de deveni s-au prezentat, duminică, la urne, din cei aproape 60.000 cu acest drept. Iată câte voturi a primit fiecare candidat:
- Florin Oancea – 9.065
- Petru Mărginean – 5.329
- Vasile Marius Blendea – 2.926
- Lucian Francisco Davidoni – 1.560
- Velu Adrian Călușer – 1.308
- Ovidiu Popa – 565
- Eduard Claudiu Cristoi – 389
- Vasile Ioan Iovan – 234
- Ioan Brândușe – 126







2 Comments