Atac ALDE la candidatul PSD: «Hopa-Petrică»
La câteva ore după ce Ovidiu Ioan Popa (ex-PNL) şi-a depus candidatura la postul de primar al Devei din partea ALDE, liderii partidului au lansat atacuri spre candidatul PSD, Petru Mărginean (ex-PC, ex-PNL, acum membru al partidului condus de Liviu Dragnea).
Tonul a fost dat de Norica Nicolai, europarlamentar ALDE, prezentă ieri la Deva: „Dacă vrem să privim lucid la ceea ce se întâmplă în politica românească, ne putem uita uşor la aceste alegeri la Deva. Sunt, cumva, expresia conivenţelor, oportunismelor, a lipsei de resursă umană, pentru că ce altceva înseamnă să iei un candidat care a fost ieri la PNL, să treci azi la PSD (trimitere la Petru Mărginean. Unul care a fost ieri la ALDE, să se ducă astăzi la PNL (trimitere la Florin Oancea)?!”.
Surgent: PSD poate, Mărginean nu
Deputatul ALDE, Marius Surgent, a „preluat ideea din aer” şi a încercat să puncteze mai clar: „PSD-ul nu că nu ar fi în stare să promoveze un program de guvernare local bun. E un partid mare şi poate. Dar atunci când vii şi spui că acest program urmează să fie pus în aplicare de … românii au o vorbă «Hopa-Mitică»… când vii şi spui că va fi pus în aplicare de «Hopa-Petrică»… De ce vă spun «Hopa-Petrică»: dacă ne uităm, când conducea PSD-ul «Hopa-Petrică» era subprefect de la PC, când conducea PNL-ul «Hopa-Petrică» era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, când a fost USL-ul «Hopa-Petrică» a fost la USL, când a câştigat Iohannis şi a simţit oportunitatea a fost «Hopa-Petrică» la PNL, preşedinte la PNL (Deva – n.red.), e drept, nu ales, ci numit de către Bogdănel (Bogdan Ţîmpău – n.red.). Acum un an ne spunea că este liberal şi că el crede în programul liberal. Până acum o săptămână ne spunea «Hopa-Petrică» că este independent şi că nu mai crede-n partidele politice şi că un om, ca să poată să realizeze ceva, să nu fie constrâns, trebuie să fie independent. Acum o săptămână a primit o semnătură pe cerere de adeziune, în urma unui scandal imens (la PSD – n.red.). Nu cred că acest «Hopa-Petrică» poate să reprezinte un program. El a avut un program bun, făcut de USL, pe care nu l-a pus în aplicare, deşi avea un sprijin total în Consiliul Local Deva. Avea 18 consilieri locali din 21 şi n-a reuşit să ducă la îndeplinire niciun proiect din programul de guvernare”.
„ALDE nu e anexa PSD”
În încercarea de a mai domoli un pic tonul, Norica Nicolai a precizat apoi: „Şi l-au pus candidat pe Petru Mărginean, e problema lor (a PSD-ului – n.red.), dar nu putem să nu spunem că nu este o soluţie pe care noi am vedea-o pentru a construi o altfel de politică. Nu e vorba deloc de un atac al partenerului de coaliţie. Îmi pare foarte rău că atunci când eşti într-o coaliţie se crede că al doilea partid trebuie să tacă. Nu! ALDE este un partid independent (…) Să nu vă imaginaţi că vom accepta vreodată condiţia de anexă a PSD.
Suntem într-o competiţie electorală şi nu ne poate opri nimeni să afirmăm nişte lucruri care sunt reale. Nu noi ne-am dus de la un partid la altul. Mie-mi pare foarte rău că PSD nu are, în momentul de faţă, un candidat propriu, un candidat de stânga. Dar lucrurile astea nu prea preocupă acum politica românească pentru că partidele, din păcate, multe dintre ele şi-au pierdut, într-un fel ideologiile”.
În ce priveşte omiterea unui „atac” adresat şi candidatului PNL, până spre finalul conferinţei de presă de ieri, Norica Nicolai a declarat: „Păi ce să mai ataci? Ce mai e din PNL? Mie-mi pare foarte rău de domnul Oancea, este un liberal, dar, după părerea mea, acest tip de comportament (trecerea de la PNL la ALDE şi înapoi la PNL) l-a descalificat. Pentru că a fost membru ALDE mi se pare normal să nu avem decât dialogul pe proiecte cu Domnia Sa şi n-avem alte tipuri de dialog, cum n-avem nici cu domnul Mărginean”.






