UNPR dublează „oferta” pentru Primăria Petroşani
Marţi, liderii PSD Hunedoara declarau că vor analiza cel puţin „trei-patru” variante de candidat pentru Primăria Petroşani. Atât pesediştii, cât şi uneperiştii au fost prinşi pe picior greşit de plecarea primarului Tiberiu Iacob-Ridzi (ex PDL şi ex-UNPR) la PNL.
Ieri, oferta „stângii politice” pentru funcţia de primar s-a dublat în dimensiuni şi cuprinde două nume cunoscute la nivelul întregului judeţ: Adrian Rus (omul de afaceri prezentat drept candidat PNL, pe 31 ianuarie, dar lăsat de izbelişte de către liberali după transferul lui Tiberiu Iacob – Ridzi) şi însuşi liderul UNPR Hunedoara, senatorul Haralambie Vochiţoiu.
„Avem în vedere mai multe nume pentru a-i lansa în cursa pentru Primăria Petroşani, de la Gabriel Lungu, Daniel Stepan, Adrian Rus şi subsemnatul. Oricare dintre cei pe care i-am menționat va intra în luptă va câștiga. Vedem, studiem, oricum avem ac de cojocul lui Iacob-Ridzi.”, posta ieri pe contul său de facebook Haralambie Vochiţoiu. Contactat de „Glasul Hunedoarei”, liderul UNPR a făcut căteva precizări suplimentare. „Nu s-a stabilit încă dacă vom merge împreună cu PSD sau separat în alegeri. Probabil că vom merge împreună cu PSD. E posibil să facem o alianţă pe judeţ, iar acolo unde oamenii, cetăţenii, vor o altă alianţă… Numele avansate de mine sunt strict variante UNPR. E greu de dat răspunsuri concrete, mai ales în această perioadă. E o fază în care se discută, situaţiile sunt extrem de fluide. Ştiţi bine că oamenii politici sunt labili: vorbeşti una cu ei azi, dup-aia-i vezi la televizor spunând altceva. Mie-mi pare rău că electoratul este nevoit să suporte consecinţele”.
Întrebat fiind ce şanse sunt ca Adrian Rus (până mai ieri candidatul PNL la funcţia de primar) să fie, până la urmă, candidatul UNPR la Petroşani, Vochiţoiu a declarat: „Suntem în discuţii, s-o lăsăm aşa: discutăm”.






