glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Laurenţiu Nistor şi Gheorghe Firczak sunt acuzaţi de conflict de interese administrativ

Deputatul PSD de Hunedoara, Laurenţiu Nistor, şi deputatul Gheorghe Firczak (reprezentând Uniunea Naţională a Rutenilor din România) se regăsesc pe lista celor 32 de parlamentari comunicată ieri de Agenţia Naţională de Integritate şi despre care instituţia amintită consideră că s-au aflat în conflict de interese de natură administrativă.

Mai precis, conform ANI, „Laurenţiu Nistor, în calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile prin care şi-a angajat fiica şi ginerele în funcţia de expert în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând astfel dispoziţiile art.70 şi art.71, din Legea nr. 161/2003. În baza contractelor civile încheiate, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 34.171 lei, iar ginerele acestuia a obţinut venituri salariale în cuantum total de 45.771 lei”.
Legea la care se referă ANI a fost emisă cu 12 ani în urmă şi modificată de câteva ori, dar poartă titlul de „Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”.
Aceeaşi lege este invocată şi în cazul lui Gheorghe Firczak, despre care ANI afirmă că şi-a angajat fiul la biroul său parlamentar, acesta primind în total, ca salariu, 62.580 de lei, pentru funcţia sa de consilier.

Firczak: „A fost legal şi moral, acum nu mai e”

Deputatul Gheorghe Firczak spune că angajarea fiului său la cabinetul parlamentar nu a fost făcută în mod direct, de către deputat, ci contractul a fost încheiat între Camera Deputaţilor şi fiul său: „Constatarea ANI nu cred că se bazează pe legea din 2003, ci pe o lege dată mai târziu, nu ştiu acum numărul ei, lege care constat că se aplică retroactiv. La data la care s-a făcut, angajarea era perfect legală. Nu mi-am angajat eu fiul la cabinet. A fost un contract între Camera Deputaţilor şi fiul meu, contract care a primit vize de legalitate de la toată funcţionărimea din Cameră. Atunci a fost şi legal şi moral. Acum constat că nu mai e nici legal, nici moral”.

Nistor: „Nu comentez”

Preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, a părut ieri neplăcut surprins de faptul că se regăseşte pe lista parlamentarilor pe care ANI îi acuză de conflict de interese de natură administrativă. „Nu doresc să comentez această decizie. Nu am primit încă niciun act din partea ANI aşa că nu doresc să fac comentarii doar pe baza celor apărute în presă. Care-i problema dacă n-o să mai pot candida trei ani?! Nu asta-i problema. Probabil voi contesta decizia în instanţă şi acolo îmi voi expune toate argumentele”.

În februarie, anul acesta, când ANI anunţa că-l verifică, Laurenţiu Nistor declara într-o conferinţă de presă: „Fiica mea a fost angajată la cabinetul parlamentar din ianuarie 2009 până în iulie 2010, nicidecum în perioada decembrie 2008 – decembrie 2012, aşa cum s-a scris. În momentul în care am constatat că ar putea exista o problemă, am încetat raporturile de muncă. Nu încerc să mă scuz, dar trebuie să spun că Legea 161 pe 2003, care precizează clar conflictul de interese, nu are vreo referire la parlamentari. Constituţia spune că noi, parlamentarii, suntem demnitari ai Statului român, iar ANI ne consideră funcţionari publici, după legea 161. Când vom învăţa, odată, în România să facem legi cu precizări foarte clare, nu vom mai ajunge niciunul să fim în conflict de interese”.
În aceeaşi conferinţă de presă din februarie, Nistor declara că şi-a angajat fiica la cabinetul parlamentar pentru că dorea ca persoana care se ocupa de corespondenţa lui şi de contul de facebook să fie una de încredere.

Cristian Resmeriţă se judecă la Înalta Curte

În ianuarie, anul acesta, ANI a dat un verdict de incompatibilitate şi pentru deputatul PSD Cristian Resmeriţă. Acesta a fost acuzat că şi-a angajat fratele la cabinetul parlamentar, în perioada 2009 – aprilie 2012, perioadă în care acesta a fost plătit cu aproximativ 56.000 de lei. Resmeriţă nu a făcut niciun comentariu pe această temă, la vremea respectivă, a cerut anularea actului administrativ emis de ANI la Curtea de Apel Alba, nu a avut câştig de cauză, iar acum speţa se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Back to top button