glasul-hd.ro Web analytics

Învățământ

Rezultate neaşteptat de bune la examenul maturităţii. Aproximativ 70 la sută dintre absolvenţii de liceu au promovat Bacalaureatul

Absolvenţii claselor a XII –a şi a XIII –a din judeţul Hunedoara au reuşit să obţină rezultate deosebit de bune la examenul de Bacalaureat din acest an. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, rata de promovabilitate este de 69,04 la sută, cu peste 12 procente mai mare faţă de anul trecut.

Rezultatele examenului maturităţii de anul acesta arată că absolvenţii de liceu din judeţul Hunedoara s-au pregătit temeinic şi au tratat cu seriozitate examenul, motiv pentru care procentul de promovabilitate a crescut simţitor faţă de anul trecut. Astfel, prima sesiune a Bacalaureatului s-a organizat și desfășurat în 13 centre de examen. Pentru susţinerea examenului s-au înscris 3.976 candidați, din care 3.367 sunt absolvenți din seria curentă și 609 provin din seriile anterioare. „Procentul de promovabilitate la nivel județean este 69,04 la sută, situându-se astfel peste media la nivel național (66,41 la sută). Comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2014, când procentul de promovabilitate a fost 57,01 la sută (sub media pe țară), s-a înregistrat o creștere semnificativă a promovabilității, cu peste 12 procente. Cei mai mulţi absolvenţi de liceu au obţinut note de trecere la examenul scris de limba germană (procent de sută la sută), în timp ce la filosofie au fost înregistrate cele mai mici note, doar 51,14 la sută dintre candidaţi reuşind să obţină o notă peste cinci. Probele de examen s-au desfășurat în condiții optime, cu respectarea strictă a prevederilor din metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat și a procedurilor transmise de Ministerul Educației și Cercetării Științifice”, a precizat inspector şcolar general al IŞJ Hunedoara, Maria Ştefănie.

Un singur candidat eliminat şi aproximativ 230 de absenţi

Cu toate că reprezentanţii IŞJ Hunedoara susţin că pe tot parcursul desfășurării acestei sesiuni de examen nu s-au înregistrat disfuncționalități sau incidente şi că niciun candidat nu a fost eliminat de la probele scrise, statistica bac-ului din judeţ de pe site-ul ministerului de resort arată altceva. Un elev din promoţia curentă, de la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara, a fost eliminat din examen deoarece a încercat să copieze. În plus, aproximativ 230 de absolvenţi de liceu nu s-au prezentat la testări, fiind declaraţi automat respinşi.

Seminarul Teologic Prislop, promovabilitate sută la sută

Prima unitate de învăţământ liceal din judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea este Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” Prislop cu sută la sută. Urmează Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani cu 95,95 la sută şi Colegiul Naţional „Decebal” Deva cu rata de promovare de 94,87 la sută. Spre deosebire de anul trecut, în această sesiune niciun elev nu a reuşit să obţină media 10 la Bac, dar în schimb, 206 candidaţi au reuşit să obţină note maxime, cele mai multe fiind la matematică (117).

Back to top button