Costel Avram s-a răzgândit, nu mai demisionează
Vicepreşedintele PNL Hunedoara, Costel Avram, spune că a renunţat la ideea părăsirii postului politic ocupat în structura de partid deoarece a constatat că are susţinere mai ales în rândul liderilor liberali din Valea Jiului.
Sâmbătă, Avram a părăsit şedinţa Comitetului Judeţean Executiv al PNL, ameninţând că demisionează din funcţia de vicepreşedinte. Şi-a schimbat abordarea, dar rămâne la fel de secretos în legătură cu motivele „supărărilor mari” care l-au determinat să aibă ieşirea de la sfârşitul săptămânii trecute. „Luni seara m-am întâlnit cu liderii filialelor PNL din Valea Jiului şi absolut toţi mi-au cerut să rămân pe postul de vicepreşedinte şi să fiu purtătorul lor de cuvânt în CJEx. Nu doresc să fac nici acum publice motivele mulţumirilor mele pentru că e vorba de chestiuni interne”.
La insistenţele noastre, Costel Avram a adăugat: „E vorba despre faptul că orice decizie importantă în partid trebuie luată în urma unei dezbateri, nu trebuie impusă. Vreau ca, în continuare, în PNL Hunedoara să fie democraţie, nu dictatură, şi, bineînţeles, în urma dezbaterii să se voteze, iar minoritatea să se supună majorităţii”.
Preşedintele PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, spune că nu înţelege gesturile lui Costel Avram din ultimele zile: „La CJEx există dezbateri înainte de fiecare vot, înainte de fiecare şedinţă a CJEx există o ordine de zi care este transmisă membrilor în timp util. Nu înţeleg comportamentul domnului Costel Avram din ultimele zile şi nici nu-mi doresc să fac presupuneri”.






