glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Declaraţie politică. Complexul Energetic Hunedoara încotro?

Domnule preşedinte al Senatului,
Doamnelor şi domnilor senatori,

         S-a scris mult despre Complexul Energetic Hunedoara, s-a vorbit mult, s-a dezbătut şi mai mult, dar iată că ne aflăm azi într-un „punct mort”, încât se pare că suntem la sfârşit de drum.
         Onor guvernanţii noştri, respectiv Guvernul României PSD, condus de Victor Ponta, parcă nici nu se mai vede datorită  însoritelor ţări arabe şi sub Marea Bulibăşeală produsă de utilizarea cardului de sănătate.
 La CEH, la fel, este o mare întrebare: Ce e de făcut? Directorul general a demisionat săptămâna trecută, sindicatele cer majorări de salarii, autorităţile judeţului Hunedoara cer prezenţa prim-ministrului în Valea Jiului.
Banii de subvenţii se pare că au fost o mare gogoaşă marca PSD!
 De altfel, se ştie foarte clar că cele 35 de milioane de euro trebuie utilizate pentru achiziţia de Certificate de Carbon şi pentru plata creditorilor celor două Termocentrale: Mintia şi Paroşeni.
 Sigur că aceste 35 de milioane de euro sunt rambursabile într-o perioadă de timp. Autorităţile centrale, respectiv Ministerul Energiei, s-au angajat la un plan de restructurare, care în şase luni trebuie să fie viabil.
 Să nu uităm că dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci lichidarea este iminentă…
 Doamnelor şi domnilor senatori.
          Din nou se pune întrebarea: soluţia unificării minelor din Valea Jiului cu termocentralele Mintia şi Paroşeni a fost cea mai bună? Se pare că nu. Atunci, de ce nu revenim la formula iniţială? Atât minele viabile din Valea Jiului, cât şi termocentralele să fie independente şi să se descurce pe cont propriu.
          Onoraţi guvernanţi PSD, luaţi o decizie, nu mai tot amânaţi, promiţându-le angajaţilor fel de fel de lucruri, care nu se pot realiza. Sau lăsaţi timpul să le rezolve problemele? Cu promisiunea că vin chinezii, aţi dat-o în bară, la fel promiţându-le oamenilor că va fi bine şi frumos doar să voteze cu PSD! Nu v-au votat! De ce nu i-aţi ajutat?!
   Deoarece e mai uşor să-i minţi pe oameni şi să le promiţi, doar ca să obţii voturi, în loc să le propui soluţii clare, chiar dacă pe moment e mai greu, dar pe termen lung, chestiunea în cauză se ameliorează şi normalizarea ei duce la locuri de muncă sigure şi cele 6.000-7.000 de familii au ce pune pe masă.

                                                                Senator PNL Hunedoara,
                                                                      Ing. Dorin PĂRAN

Back to top button