glasul-hd.ro Web analytics

Învățământ

Elevii hunedoreni vor susţine probele scrise în cinci centre de examinare

Absolvenţii de liceu din judeţul Hunedoara care s-au înscris pentru cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului din acest an vor susţine probele scrise în cinci centre de examen. Lucrările acestora vor fi corectate în două centre de evaluare organizate la nivelul judeţului.

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului a început luni cu proba orală la limba şi literatura română. Pentru această sesiune, s-au înscris un număr de 1.372 de absolvenţi din judeţul Hunedoara care nu au reuşit să promoveze examenele în sesiunea anterioară sau nu s-au prezentat la probe. Pe parcursul acestei săptămâni, candidaţii hunedoreni susţin probele orale ale examenului maturităţii, iar de luni, 25 august, aceştia intră în febra examenelor scrise. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, elevii hunedoreni vor susţine probele scrise din cadrul examenului maturităţii în cinci centre de examen. „Au fost organizate cinci centre de examen la nivelul judeţului Hunedoara. Două vor funcţiona în Deva, două în Valea Jiului, iar unul în Hunedoara. Lucrările candidaţilor vor fi corectate în două centre de evaluare. Până acum, nu au fost înregistrate incidente pe parcursul examenelor şi nu au fost semnalate tentative de fraudă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IŞJ Hunedoara, Raluca Manea.

Încep probele scrise

Probele scrise încep luni, 25 august, cu examenul la limba română, urmat pe 26 august de examenul la limba maternă. În continuare, proba obligatorie (matematică şi istorie) se va susţine pe 27 august, iar proba la alegere pe 29 august. Rezultatele se vor afişa în 1 septembrie, până la ora 12.00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, până la ora 16.00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

Back to top button