glasul-hd.ro Web analytics

Învățământ

Elevi de clasa a VIII – a vor fi vaccinaţi împotriva difteriei şi tetanosului

Elevii de clasa a VIII-a din şcolile hunedorene vor fi vaccinaţi, pe parcursul lunii mai, împotriva difteriei şi a tetanosului. Vaccinarea face parte din Programul Naţional de Imunizări şi este necesară pentru toţi elevii care nu au contraindicaţie medicală. Conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, vaccinul DT se administrează fie ca doză de rapel la copilul mare, după primele doze din primii ani de viaţă, fie ca primă vaccinare la copiii mari şi adulţii nevaccinaţi sau cu antecedente incerte de vaccinare.

La nivelul judeţului Hunedoara se preconizează că vor fi vaccinaţi aproximativ 3.000 de elevi, din anul terminal de gimnaziu. Acestora li se va administra vaccinul diftero-tetanic, care este necesar pentru întărirea sistemului imunitar şi protejarea organismului împotriva difteriei (o boală bacteriană contagioasă) şi a tetanosului (boală care determină spasme musculare severe, dureroase). Recomandăm părinţiilor să permită medicilor să efectueze copiilor vaccinul deoarece ajută foarte mult la întărirea imunităţii”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Cecilia Birău. 

Back to top button