glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Primarul din Petrila s-a reîntors în PSD

Primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel, exclus la începutul acestei luni din PDL şi-a găsit partid. Edilul petrilean a revenit la „origini” şi s-a reînscris în PSD, partid din partea căruia a mai candidat şi câştigat un mandat de primar în perioada 2004-2008. Păducel spune că a optat pentru „familia social-democraţilor” deoarece aici a găsit sprijin pentru proiectele edilitare pe care le derulează. „La PSD am primit sprijin ca primar. Am fost în audienţă la Liviu Dragnea şi am fost sprijinit în rezolvarea a două probleme foarte importante pentru comunitate, respectiv finalizarea celor patru blocuri de locuinţe unde ne trebuie un proiect de execuţie de vreo 16 miliarde de lei şi completarea anexei la Legea 526 pentru domeniul schiabil Şureanu. M-am despărţit de PDL şi am fost exclus de organizaţia judeţeană pentru că am spijinit în campanie doi candidaţi de la alte partide, respectiv Monica Ridzi şi Cosmin Nicula. Am făcut-o cu responsabilitate şi cu gândul că mă vor sprijini la rândul lor în interesul comunităţii din Petrila”, a precizat Ilie Păducel.

Back to top button