glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Bărbat rănit pe munte, salvat de un elicopter SMURD

Un elicopter SMURD a intervenit în Masivul Vâlcan, la solicitarea salvamontiştilor din Valea Jiului, pentru salvarea unui bărbat de 64 de ani, care a alunecat pe o piatră şi şi-a rupt piciorul în timp ce se afla la cules de ciuperci.  

 

Victima a fost transportată la spitalul din Petroşani. „O echipă formată din patru salvamontişti s-a deplasat în locul indicat de bărbatul care şi-a fracturat piciorul, cu intenţia de a-l coborî într-o zonă în care putea să urce o ambulanţă. Deoarece bărbatul este supraponderal, iar zona de coborâre este extrem de abruptă, acţiunile de salvare ar fi întârziat foarte mult, motiv pentru care am solicitat ca victima să fie evacuată din munte cu ajutorul unui elicopter”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Accidentarea bărbatului a avut loc miercuri în zona stânelor momârlanilor din Aninoasa, la o altitudine de circa 1.200 de metri. Preluat iniţial de salvamontişti, rănitul a fost dus până într-o poiană unde existau condiţii pentru aterizarea elicopterului SMURD, venit de la baza din Arad. „Acţiunea de salvare s-a încheiat cu succes iar bărbatul a fost transportat cu elicopterul la Spitalul de Urgenţă din Petroşani”, a precizat Bodean.

 

Bărbatul dispărut marți, încă de negăsit

 

SECUNDDoi câini de urmă ajută echipele de căutare care de marți încearcă să găsească un alt bărbat plecat la cules de ciuperci. Acțiunea de căutare a lui Gheorghe Cherățoiu a continuat și joi. Zeci de polițiști, pompieri, jandarmi și salvamontiști caută în zona împădurită cuprinsă între Aninoasa și Vulcan în speranța că-l vor găsi pe bătrânul de 84 de ani.

Polițiștii l-au dat pe bătrân dispărut și în urmărire națională. Bărbatul era un bun cunoscător al zonei montane spre care a plecat la cules de ciuperci.

Gheorghe Cherățoiu are 84 de ani, 1,70 metri înălțime și circa 70 de kilograme. Bărbatul are ochi căprui, păr cărunt, tuns scurt pe părțile laterale și calviție frontală prelungită.

Back to top button