glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Ziua Naţională a României va fi marcată la Deva

Centrul Cultural “Drăgan Muntean” din Deva va găzdui în data de 29 noiembrie, începând cu ora 13, o manifestare specială, destinată tinerilor, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Evenimentul este organizat de către Biblioteca Judeţeană “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva. Tinerii vor avea ocazia să asiste la o prezentare ce va avea ca temă Unirea cea Mare şi făurirea României Mari. “Prezentarea, susţinută de doamna Mihaela ţoţa, va fi completată cu o prezentare cu imagini-document despre evenimentele politice care, în anul 1918, au adus Basarabia, Bucovina şi Transilvania laolaltă şi s-a făurit România Mare. Publicul va fi format din elevi de la liceele din Deva cărora, la finalul expunerii, li se vor adresa întrebări legate de marele eveniment de la 1 Decembrie 1918. Cele mai bune răspunsuri vor fi răsplătite cu premii constând în diplome şi cărţi oferite de biblioteca noastră”, a precizat directorul Bibliotecii Judeţene, Sebastian Bara. De asemenea, cu această ocazie, în incinta Bibliotecii Judeţene se va amenaja o expoziţie de carte având ca temă Marea Unire de la 1918 şi participarea hunedorenilor la acest eveniment major al istoriei ţării.

Back to top button