glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Zeci de tineri artiști din țară participă la Festivalul „Drăgan Muntean”

Un număr de 80 de interpreți de muzică populară din toate colțurile țării vor veni la Deva pentru a cuceri trofeul Festivalului Concurs Naţional de Interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean”. Festivalul ajunge anul acesta la cea de-a VIII-a ediție și se desfășoară în perioada 12-14 aprilie 2019 la Teatrul de Artă din Deva.

Preselecția evenimentului organizat în memoria marelui doinitor al hunedorenilor are loc vineri, 12 aprilie. „Este un record de participare care plasează Festivalul <Drăgan Muntean> între cele mai bine cotate concursuri de folclor din țară, în condițiile în care anul trecut am avut 33 de participanți și acum avem 80. Juriul, care este format din specialiști și personalități în domeniul etnografiei și folclorului la nivel național, are o misiune dificilă pentru că trebuie să decidă câți interpreți vor intra în concurs”, a declarat directorul festivalului, Ciprian Roman. Misiunea juriului va continua sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 18:00, când va avea loc concursul propriu-zis. Invitați în recital vor fi: Liliana Laichici, Felicia Stoian, Ciprian Roman, Ovidiu Homorodean și Cristian Fodor. Gala laureaților va avea loc duminică, 14 aprilie, de la ora 18:00, iar seara se va încheia cu recitaluri ale interpreților Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Silvia Timiș (laureata ediției a VII-a a Festivalului), Ovidiu Olari, Bogdan Toma și Eugen Mihăilă. Acompaniamentul concurenţilor şi al interpreţilor invitaţi în recital va fi asigurat de către orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” al Centrului de Cultură si Artă al judeţului Hunedoara, condusă de dirijor prof. Gheorghe Cîlţea, cu participarea dansatorilor Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean”, coregraf Mircea Resiga. Intrarea se face pe bază de invitații care se pot ridica de la Agenția Teatrului de Artă din Deva. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.