glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Zeci de case inundate, alunecări de teren şi trafic feroviar oprit

Zeci de case şi gospodării din Petroşani şi Petrila au fost inundate, în urma ploii torenţiale care s-a abătut, la sfârşitul săptămânii trecute, peste Valea Jiului. De asemenea, vântul puternic a rupt un copac care a căzut pe firele de înaltă tensiune ale căii ferate, în apropierea gării Petroşani, paralizând pentru mai bine de o oră traficul feroviar. Petroşenenii nu au scăpat nici de alunecări de teren, care s-au produs pe strada Brazilor din municipiu.

O avertizare cod galben, de fenomene meteo imediate, valabilă în intervalul orar 13 – 16, care anunţa intensificări ale vântului de până la 65 de kilometri pe oră, averse de ploaie de aproximativ 25 litri pe metru pătrat, însoţite de descărcări electrice şi grindină a fost emisă la finele săptămânii trecute pentru Valea Jiului. Primele efecte ale furtunii s-au resimţit în municipiul Petroşani, în jurul orei 13, pompierii fiind anunţaţi, prin 112, că un plop s-a prăbuşit pe firele de înaltă tensiune ale căii ferate, în apropierea gării Petroşani. Imediat, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri, cu motofierăstraie, de la Detaşamentul din Petroşani, pregătit să îndepărteze copacul de pe fire. Totodată, o drezină a C.F.R. a fost comasată în zona afectată, având misiunea de a decupla linia de la reţeaua de înaltă tensiune, pentru a facilita intervenţia pompierilor. Incidentul a generat oprirea, în gara Petroşani, a unui tren de persoane Inter Regio nr.1828, care circula pe ruta Petroşani-Caracal, precum şi a unui marfar care circulă pe traseul Livezeni – Mintia.

Zeci de case şi gospodării inundate

Ploaia torenţială a afectat municipiul Petroşani şi oraşul Petrila în aproximativ 45 de minute, fiind inundate 12 străzi (până la ora 14) şi mai multe curţi. În zonele afectate de furtună s-au deplasat efective ale Detaşamentului din Petroşani, precum şi ale Serviciilor de Urgenţă Voluntare din Petroşani şi Petrila. Echipele de intervenţie acţionează cu motopompe pentru îndepărtarea efectelor produse de ploaia torenţială. Conform reprezentanţilor Primăriei Petroşani, în urma ploilor abundente căzute în municipiul Petroşani, au fost afectate un număr de 88 de case şi gospodării. “Am format mai multe echipe operative care s-au deplasat în teren pentru a întocmi o statistică cu pagubele produse. După strângerea acestor date, vom aloca sumele de bani necesare pentru repararea locuinţelor care au avut de suferit”, a precizat primarul Tiberiu Ridzi.

Ploaia torenţială a determinat producerea unei alunecări de teren

După inundarea mai multor străzi, ploaia torenţială căzută în zona Petroşani a generat producerea unei alunecări de teren pe strada Brazilor din municipiu. Subprefectul judeţului Hunedoara a convocat grupul de suport tehnic, format din specialişti ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, ai Gărzii de Mediu, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Consiliului Judeţean, care a concluzionat că în urma precipitaţiilor abundente, a scurgerilor de pe versanţi şi a suprasolicitării canalizării s-a produs o alunecare de teren spre 8 imobile, 7 case private şi Centrul de Protecţie al Adultului Seropozitiv. Alunecarea de teren are o lungime de aproximativ 30 de metri liniari, între aceasta şi locuinţe existând o distanţă între 10 şi 25 de metri. De asemenea, s-a dispus monitorizarea permanentă a evoluţiei alunecării de teren şi crearea unui cordon din saci cu nisip, în scopul eliminării riscului ca apa provenită din precipitaţii să se deverseze în zona alunecării de teren. Mai mult, s-a dispus interzicerea intervenţiei asupra materialului lemnos, doborât de alunecarea de teren, pentru a nu provoca reactivarea alunecării. Totodată s-a decis execuţia în regim de urgenţă a unui zid de sprijin pentru stabilizarea terenului, în urma unui studiu geo şi a unui proiect de execuţie.

Back to top button