Un mort şi doi răniţi în urma a două accidente rutiere, produse în judeţ
O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte două au fost rănite în urma a două accidente rutiere produse, la sfârşitul săptămânii trecute, pe şoselele din judeţ.
Un accident în lanţ, în care au fost implicate şase autovehicule, s-a prosus la intersecţia DN 7 cu DN 66, în jurul orei 03:00. Romică P., de 32 de ani, din municipiul Sibiu, în timp ce conducea o autoutilitară marca Scania pe DN 7, pe direcţia Orăştie-Deva, la efectuarea virajului la stânga pe sensul de deplasare DN 7 – Călan (pe DN 66), nu a acordat prioritate de trecere şi a fost tamponat în colţul dreapta spate al remorcii de autotrenul marca Volvo, care circula pe DN 7 pe direcţia de mers Deva – Orăştie şi era condus de Marius C., de 46 de ani, din Orăştie. În urma manevrelor de evitare a impactului, autotrenul a pătruns pe contrasens, unde a tamponat în partea stângă-spate semiremorca tractată de autoutilitara marca Scania, care circula regulamentar pe DN 7 şi era condusă de către Mihail M., de 25 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, acroşând totodată şi partea lateral stânga a autotrenului Volvo, condus de Daniel M., de 51 de ani, din judeţul Argeş, aflat în spatele autoutilitarei. Şi “bubuielile” nu s-au oprit aici. Astfel, autotrenul condus de Marius C. a tamponat frontal autoutilitara marca Iveco condusă de către Iosif S., de 35 ani, din comuna Lunca Mureşului, judeţul Alba, pe DN 7, pe direcţia Orăştie-Simeria. Din impact, autoutilitara s-a răsturnat pe sensul de mers, iar autotrenul a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit în decor. În momentul răsturnării, autoutilitara marca Iveco a acroşat autoutilitara Citroen, care circula pe acelaşi sens de deplasare şi era condusă de către Ion B., de 51 de ani, din comuna Dudeşti, judeţul Vâlcea. În urma producerii evenimentului rutier, pasagerul din autoutilitara Volvo, Aurel D., de 59 de ani, din judeţul Alba, a fost uşor rănit.
Impact mortal pe DN 66
Pasagerul unui autoturism şi-a pierdut viaţa, iar şoferul a fost uşor rănit în urma unui accident rutier produs pe DN 66, în afara municipiului Petroşani. Nistor F., de 47 de ani, din Lupeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, în afara municipiului Petroşani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a izbit de parapetul din fier aflat pe direcţia sa de mers. În urma impactului, pasagerul Imre S., de 69 de ani, din Lupeni, şi-a pierdut viaţa, iar conducătorul auto a fost uşor rănit. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.






