glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Volum despre sate și arhitectura tradițională din județ, lansat la Deva

Sala Șemineului din Palatul Magna Curia va găzdui astăzi un eveniment editorial inedit. Este vorba despre lansarea volumului „Sate la marginea lumii. Arhitectură tradițională din județul Hunedoara”, al cărui autor este Daniel I. Iancu. Volumul valorifică o parte a rezultatelor proiectului derulat în cursul ultimilor ani de către Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, prin care se dorește realizarea unui Repertoar al satelor izolate, părăsite sau depopulate din județul Hunedoara. „Proiectul a fost inițiat și documentat fotografic de către dr. Daniel I. Iancu, muzeograf în cadrul instituției noastre, iar albumul imortalizează aspecte ale arhitecturii tradiționale (gospodării, locuințe, șuri sau alte tipuri de anexe) din diverse zone etnografice ale județului, fie că este vorba de Țara Zarandului, Ținutul Orăștiei, Țara Hațegului, Ținutul Pădurenilor sau valea Mureșului. Despre volum vor vorbi conf. univ. dr. Valentin Orga, director general al Bibliotecii Centrale Universitare <Lucian Blaga> din Cluj-Napoca, precum și Ioan Sicoe, consilier în cadrul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Hunedoara”, a precizat managerul MCDR Deva, Liliana Țolaș. Evenimentul este organizat de MCDR Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și va avea loc de la ora 11:00.

Back to top button