glasul-hd.ro Web analytics

Sport

FC Hunedoara avea programat să îşi reia antrenamentele

Iniţial, programată să aibă loc pentru miercurea trecută, reunirea lotului lui Fotbal Club Hunedoara a fost amânată pentru luni şi apoi reprogramată pentru astăzi, de la ora 18. Nimic nu era însă sigur în această privinţă nici ieri, pentru că banii promişi de Consiliul Local şi Primăria Hunedoara încă nu intraseră în conturile clubului.

„Nu putem să chemăm jucătorii la pregătiri când încă nu avem banii necesari să le asigurăm minim cazarea şi masa”, a spus Mircea Alic, antrenorul formaţiei hunedorene.

Procedurile bancare sunt aceleaşi pentru toată lumea

Contactat telefonic, Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara, a declarat pentru „Glasul Hunedoarei”: „Noi am virat vinerea trecută banii în contul clubului, faptul că banii încă nu au ajuns, această întârziere, nu ni se datorează în nici un fel. Mai mult ca sigur este vorba aici despre procedurile bancare, noi ştim că fotbalul este important, dar pentru bănci toată lumea are acelaşi regim, nu există proceduri preferenţiale. Este vorba de suma de 200.000 lei (n. red. două miliarde de lei vechi), cotizaţia cu care Consiliul Local Hunedoara contribuie la bugetul clubului, partea noastră de finanţare a fotbalului din municipiu. Repet, banii s-au virat, pentru că pe noi ne interesează ca fotbalul să continue în Hunedoara. Urmează să venim la club şi cu noile propuneri pentru Consiliul Director, Adunarea Generală a Acţionarilor, în viitorul apropiat.”

Nu sunt anunţate mişcări spectaculoase în lot

După ce în campionatul trecut echipa a plecat la drum cu un obiectiv ambiţios, poate peste puterile ei la acea oră – se vorbea deschis despre promovarea în Liga a doua – şi a schimbat pe parcurs trei antrenori principali (Victor Roşca, Adrian Iencsi şi Mircea Alic), FC Hunedoara a fost nevoită să se mulţumească la final de sezon cu un loc 5 în seria a patra din Liga 3.

Formaţia hunedoreană va începe pregătirile pentru noul sezon avându-i pe banca tehnică pe aceiaşi antrenori cu care a încheiat sezonul trecut, Mircea Alic principal şi Raul Spătaru secund. Deocamdată sunt aşteptaţi să revină la antrenamente aceiaşi fotbalişti cu care Hunedoara a încheiat sezonul trecut. Aceştia sunt Ciubotariu, Păduraru (portari), Petresc, R. Cristian, Maghici, Mardare, Trăşcan, S. Remus, Ionică, Drăgoescu, Lazea, D. Creciunescu, Cr. Creciunescu, Ionicescu, Simionov, Bloj, Opârlescu, Gheară, Ciucurescu, Mercurean, Bozian, Tecsi, D. Grigore, A. Grigore.

După cum ne-a comunicat antrenorul Mircea Alic, echipa sa este asigurată fără nici o problemă în privinţa regulii privind prezenţa obligatorie a trei juniori pe teren pe tot parcursul meciului care rămâne în vigoare la Liga 3 şi pentru campionatul viitor. Astfel, Simionov, Bloj, Ionicescu, Ionică, Mercurean şi Alin Grigore se încadrează la această limită de vârstă, iar primii patru dintre cei menţionaţi au evoluat deja ca titulari la FC Hunedoara în sezonul trecut. Doar Opârlescu, Ciucurescu şi Ciubotariu au părăsit junioratul şi sunt deja seniori.

Tot programul e legat până la urmă de bani

„Ştim că vineri cei de la Primărie au trimis actele ca să ni se vireze banii, dar aceştia nu au intrat încă în conturile clubului. Până nu îi avem, să ştim că putem conta concret pe ei, nu putem achita cazarea şi masa jucătorilor. Nu putem face antrenamente în aceste condiţii, aşa că până nu intră banii nu are rost să chemăm fotbaliştii la pregătire. Mai sunt şi restanţe financiare, jucătorii au înţeles până acum asta, însă vor trebui achitate şi acestea. Toţi fotbaliştii noştri se află sub contract cu clubul, dar există o clauză care prevede renegocierea contractelor o dată la şase luni, un alt aspect care trebuie avut în vedere şi discutat despre asta. În principiu, în ceea ce priveşte partea tehnică a pregătirilor, vom începe cu un antrenament pe zi, urmând ca după două săptămâni să se decidă dacă se va merge în cantonament sau va fi un semicantonament local, ca în perioada de iarnă, cu două antrenamente şi mese calde zilnic. Directorul sportiv al clubului, Dan Stroia, se va ocupa de găsirea unor parteneri pentru amicale, dar deocamdată este mult prea devreme pentru a spune cu cine vom juca, să începem antrenamentele şi pe urmă vedem şi asta”, a declarat Mircea Alic, antrenorul lui FC Hunedoara.

Cu cine joacă echipele noastre

Indiferent că se vor face şase serii de Liga a treia sau vor rămâne cinci, ca în sezonul precedent, componenţa seriei din care vor face parte interesează desigur ambele echipe din judeţul nostru. Cu Poli Timişoara promovată în Liga a doua, cu Minerul Motru retrogradată şi desfiinţată şi cu Măgura Cisnădie retrasă deja din campionat, iată care sunt, pe judeţe, echipele rămase în serie din sezonul trecut, precum şi învingătoarele din barajul pentru promovare care ar putea fi repartizate aici.

HUNEDOARA: FC Hunedoara, Cetate Deva

ALBA: Metalurgistul Cugir, Performanţa Ighiu, Mureşul Vinţu de Jos (nou promovată)

TIMIŞ: CSM Lugoj, Mama Mia Becicherecu Mic, Millenium Giarmata, Ripensia Timişoara (nou promovată)

ARAD: Naţional Sebiş, CS Ineu, Gloria Lunca Teuz (nou promovată)

GORJ: Pandurii II Tg. Jiu

DOLJ: CSU II Craiova, ACSO Filiaşi

Lor li se pot adăuga nou promovatele CSM Şcolar Reşiţa (Caraş-Severin) şi/ sau Hermannstadt Sibiu (Sibiu).

Back to top button