glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Vinerea Mare, moartea și îngroparea Mântuitorului. Denia Prohodului Domnului

Vinerea Mare este o zi de doliu pentru lumea creștină. În această zi a fost răstignit, a pătimit și a murit Mântuitorul Iisus Hristos. “Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.

Fiul lui Dumnezeu moare de moarte cumplită pe cruce pentru a-l mântui pe om și a-l scoate din robia păcatului.

Plăsmuind pe Adam

Din pământ, cu mâna,

Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup

Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit

Slujba care se ține în Biserică în Vinerea Mare este Prohodul Domnului, un ritual profund, dramatic și înălțător, în care se împletesc tragismul morții lui Hristos și speranța Învierii.

Ca lumina-n sfeşnic,

Se ascunde acum

Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului

Şi din iad goneşte întunericul

Prohodul se aseamănă cu o slujbă de înmormântare, în care comunitatea creștină plânge moartea Mântuitorului și este prezentă alături de El și de Maica Domnului lângă Hristos cel răstignit.

„Vai, Lumina lumii !

Vai, a mea Lumină !

O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”

Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

Slujba din Vinerea Mare se încheie cu o procesiune de înconjurare a bisericii, simbolizând ducerea în mormânt a Mântuitorului. Se fac mai multe opriri în timpul cărora se rostesc rugăciuni. După încheierea procesiunii, la intrarea în biserică credincioșii trec pe sub Sfântul Epitaf, care reprezintă trupul lui Hristos coborât de pe cruce. Prin acest ritual, credincioșii participă la suferințele și la moartea Mântuitorului și trec prin mormântul Lui pentru a învia împreună cu Hristos.

Vinerea Mare este o zi aliturgică, în care nu se slujește Sfânta Liturghie. Biserica a considerat că că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, sub forma Sfintei Euharistii, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi.

Back to top button