glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Victorii pe linie pentru favorite în Liga 3

Ne aflăm practic la mijlocul returului în întrecerea celui de-al treilea eşalon fotbalistic intern şi pretendentele la promovare evoluează deja la turaţie maximă. În seria a patra, toate primele cinci clasate au câştigat, cu victorii mai clare sau mai muncite, meciurile susţinute în etapa desfăşurată la finele săptămânii trecute. E un semn cât se poate de clar că nimeni nu îşi mai permite paşi greşiţi în lupta pentru accederea în liga a doua, după ce absolut toate favoritele seriei au cedat puncte preţioase, mai multe sau mai puţine, în acest sezon de primăvară.

Cum despre meciul de „a fi sau a nu fi” al lui Cetate am relatat pe larg în ziarul nostru de luni, ne oprim astăzi asupra celorlalte partide disputate în etapa a 19-a din Liga 3, nu înainte de a aminti că pe deveni îi aşteaptă vineri la Timişoara tot un meci din categoria „care pe care”, în compania Ripensiei. Dacă în partida de la Deva cu Lugojul s-au întâlnit locul 5 cu locul 6, într-un fel de joc eliminatoriu la promovare, cea cu Ripensia opune locul 4 locului 5, tot cu caracter decisiv – adică victoria e obligatorie pentru cine vrea să mai aibă şanse.

Unirea 1924 Alba Iulia – Naţional Sebiş 0 – 1

Meciul disputat la Galtiu a debutat abrupt, încă din minutul 2 gazdele cerând penalty la un fault în careu comis asupra lui Giurgiu. Nu s-a acordat însă nimic de către arbitrul Răzvan Lădar din Oradea (vom reveni separat asupra acestui subiect) şi jocul a curs în continuare echilibrat. Schiau şi Tulcan s-au duelat în şuturi de la distanţă în primele zece minute, Selagea a tras peste poarta goală (min. 23), Cătălin Suciu a oprit pe linia porţii şutul lui Cornel Suciu din careul mic (min. 31), iar David nu a nimerit poarta de la 12 metri (min. 41). La reluare, după ce Selagea a căutat vinclul şi Munteanu a evitat golul (min. 48), Naţionalul a trecut la cârma partidei şi a ratat ocazii bune prin Săulescu, Avramescu şi Kilin. Unicul gol al partidei a venit în minutul 70, când Velici a scos un penalty la un duel cu Morar, care l-a atacat neglijent în careu. A transformat Tulcan şi aşa s-a scris istoria acestui joc, chiar dacă Susan în două rânduri, ultima oară cu o bară în prelungiri, şi Fuchs au trecut pe lângă majorarea scorului.
Industria Galda – ACS Poli Timişoara II 2 – 0

Găldenii au dominat întâlnirea, conform aşteptărilor, şi încă din primul minut au avut ocazia deschiderii scorului, însă Mureşan a trimis balonul în bară. Timişorenii au rezistat mai mult de jumătate de oră fără gol primit, dar după 36 de minute Romică David a iniţiat o acţiune individuală pe stânga şi a înscris cu un şut deviat de un apărător pentru 1 – 0. Industria a continuat să atace şi după pauză şi a ratat enorm, Cioară, David, Lupşan şi Mureşan irosind ocazie după ocazie. Golul gazdelor a venit totuşi în min. 60, când Cioară a găsit şutul de 2 – 0. Abia la acest scor a început să se vadă în atac şi Poli, care a căutat măcar golul de onoare. S-a opus însă în trei rânduri portarul Ştef, care a deviat în bară şutul lui Pădurariu şi le-a parat pe cele ale lui Popan şi Bîrnoi, păstrând tabela până la final cu scorul stabilit după prima oră de joc.

CSM Şcolar Reşiţa – Millenium Giarmata 4 – 0

Cu Dorinel Munteanu în postura oficială de director tehnic, reşiţenii au făcut spectacol şi s-au impus într-un meci fără istoric în faţa unei formaţii din subsolul clasamentului. Gazdele au deschis scorul în urma loviturii de cap a lui Keita (min. 27) şi l-au majorat prin Banac, la o fază prelungită în careul advers (min. 34). La cabine s-a intrat cu 3 – 0, pentru că Muselin a prins un şut din afara careului şi mingea s-a dus aproape de viclu (min. 43). Repriza secundă s-a jucat la trecerea timpului, deoarece jocurile erau făcute, contraatacul finalizat de Costescu în min. 84 nefăcând altceva decât să modifice puţin proporţiile scorului.

UTA Bătrâna Doamnă II – Ripensia Timişoara 1 – 4

Şi Ripensia a rămas în cărţile promovării în urma succesului categoric obţinut în deplasare în compania echipei secunde a Bătrânei Doamne UTA. „Dubla” lui Mediop a rezolvat meciul încă de la jumătatea primei reprize: mai întâi golgeterul timişorenilor a fructificat centrarea venită de pe stânga de la Nanu cu un şut din 6 metri pe colţul lung (min. 16), apoi a luat faţa întregii apărări adverse şi a înscris un gol cât se poate de simplu (min. 23). Toma a finalizat şi el din 4 metri un atac bine construit al Ripensiei (min. 30), iar Zaluschi a transformat o lovitură liberă de la 30 de metri pentru 4 – 0 în minutul 38. După pauză arădenii s-au agitat mai mult, dar Ghergar a nimerit transversala (min. 49), pentru ca golul de onoare să vină în ultimul sfert de oră, când Dinculescu a marcat din centrarea lui Coadă.

Gloria Lunca Teuz Cermei – Performanţa Ighiu 0 – 1

Gazdele au controlat jocul în prima jumătate de oră, însă Şulea, Şiclovan, Diarra şi Bulza nu au găsit drumul spre gol. Ighiul a replicat prin contraatacurile purtate de Seiwerth şi finalizate de şuturile lui Trifa, Cristea şi Ciorchină, ultimul scos greu în corner de portarul Rusu. Singurul gol al întâlnirii a venit în minutul 66, când Tineiu a marcat cu capul din şase metri după o centrare de pe dreapta. Brânduşe şi Bulza au avut ocazii de egalare în ultimele zece minute ale partidei, iar Tineiu putea înscrie din nou, însă de data aceasta s-a opus Rusu.
Becicherecu Mic – Pandurii Târgu Jiu II 0 – 1

Joc echilibrat, cu foarte puţine faze de poartă, între două echipe din subsolul clasamentului. Băban – şut puţin pe lângă din lovitură liberă (min. 20) şi Miculete – reluare peste transversală din careul mic (min. 25) au avut singurele ocazii din repriza întâi. Cei care au punctat au fost gorjenii, Scurtu trimiţând sub bară un balon centrat în careu dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta, în minutul 63. Nu s-a mai întâmplat nimic până la final, astfel că Pandurii pleacă cu trei puncte mari din meciul disputat pe stadionul „CFR” din Timişoara.

Se fac jocurile la promovare (şi) cu unii arbitri?

Nu m-am oprit niciodată, în comentariile mele, asupra subiectului arbitrajelor din liga a treia. Puteţi spune, în fond, că dacă în Champions League vezi meciuri cum a fost Barcelona – PSG decise de arbitrii la modul acela, ce pretenţii mai poţi avea de la ai noştri la diviziile inferioare?! Însă nu trebuie să aplicăm această unitate de măsură mioritică, ci doar să prezentăm faptele şi să lăsăm cititorii să tragă nişte concluzii.

Răzvan Lădar din Oradea se află deja al treilea meci arbitrat din acest retur (adică din numai şase etape jucate) la care are probleme mari cu deciziile luate. Primul a fost cel de la Galda, dintre Industria şi Cetate Deva: acolo a eliminat doi jucători de la oaspeţi chiar în debutul meciului şi a acordat un penalty gazdelor, care a fost transformat şi s-a dovedit a fi decisiv, pentru că meciul s-a încheiat cu 1 – 0. Al doilea a fost în etapa a patra a returului, la Reşiţa, la partida dintre CSM Şcolar şi CSM Lugoj: două penaltyuri discutabile acordate reşiţenilor pe finalul primei reprize, unul însoţit de o eliminare din tabăra lugojană, astfel că la pauză s-a intrat cu 2 – 0 şi meciul a fost practic decis. Al treilea a fost cel de săptămâna trecută dintre Unirea Alba şi Naţional Sebiş: nu a acordat un penalty gazdelor în debutul jocului, în schimb a dat unul pentru oaspeţi pe final, iarăşi decisiv, pentru că s-a terminat 0 – 1.

Pe primele trei locuri din clasament sunt Galda, Sebiş şi Reşiţa; toate trei au fost arbitrate de Răzvan Lădar în acest început de retur şi toate trei au câştigat meciurile respective în urma unor decizii de arbitraj care le-au fost favorabile. Vă rog, trageţi singuri concluziile de aici: vorbim despre coincidenţe sau nu?

Back to top button