glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Victorie mare pentru Hunedoara în faţa Filiaşului

CS Hunedoara a învins sâmbătă pe ACSO Filiaşi, în deplasarea de la Drobeta Turnu Severin, cu scorul de 2 – 1. Meciul a contat pentru etapa a cincea din Liga 3, seria a patra.

Hunedorenii au avut un avantaj de două goluri la pauză, după reuşitele din minutele 5 şi 27 ale lui Dorin Burlacu, aflat la primul său meci ca titular în acest sezon. La prima dintre acestea a transformat un penalty acordat pentru un fault fără dubii asupra lui Bloj, scăpat în careul advers la capătul unui contraatac, iar la al doilea a executat impecabil o lovitură liberă de la circa 25 de metri din lateral.

Gazdele au redus din handicap pe finalul meciului, la o fază confuză, după o învălmăşeală în careul hunedorean, când şutul golgeterului Ghighilicea s-a strecurat printre mai mulţi oameni şi s-a dus la colţul lung al porţii lui Dumitrescu. A fost însă prea târziu, pentru că oaspeţii au gestionat bine timpul rămas şi au obţinut o victorie meritată şi trei puncte de aur, mai ales în perspectiva meciului cu Craiova de sâmbăta viitoare, de pe „Michael Klein”.

ACSO Filiaşi – CS Hunedoara 1 – 2 (0 – 2)

CS Hunedoara: Dumitrescu – Ciucurescu, Kovacs, Radicof, Cr. Creciunesc – Iacob (65 Kocsis), Marinca, D. Creciunesc, Bloj (82 Ionică) – Burlacu (75 Bobină), Vasinc (85 Licu). Antrenor Raul Spătaru

Au marcat: Ghighilicea (min. 78), respectiv Burlacu (min. 5 penalty, 27)

„Am dominat meciul de la cap la cap şi ne-am creat multe ocazii, mai ales în prima repriză. Am avut şi bară, şi două situaţii de singur cu portarul pe care le-am ratat. E drept, am trăit periculos pe final, când ne-au presat, dar numai teritorial, fără ocazii. Golul lor a venit pe o neatenţie în careul nostru, când mingea a trecut printr-o pădure de picioare şi a intrat până la urmă în poartă. Sunt bucuros nu doar pentru cele trei puncte, ci şi pentru faptul că pentru prima oară în acest campionat am avut întreg lotul valid. Până acum la fiecare meci ne-au lipsit câte cinci – şase jucători, abia acum i-am avut pe toţi la dispoziţie. Urmează pentru noi partida de la Hunedoara cu Craiova. Ne aşteaptă un joc greu, adversarii noştri sunt neînvinşi, dar va fi un meci frumos, ne vom bucura de fotbal şi ne aşteptăm la un stadion plin”, a declarat imediat după victoria echipei sale Raul Spătaru, antrenorul principal al Hunedoarei.

Back to top button