Un tânăr recalcitrant a făcut scandal în casa unor consăteni
Reglare de conturi în comuna Râu de Mori. Un tânăr de 19 ani, băut bine, a încercat să-şi facă dreptate cu pumnul. Tânărul a pătruns fără drept în casa unor consăteni de-ai săi şi le-a împărţit pumni şi picioare, apoi a distrus mai multe bunuri din locuinţa acestora. În cele din urmă, bărbatul a ajuns după gratii, fiind reţinut prin ordonanţă pentru 24 de ore. „Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Haţeg au dispus, prin ordonanţă, reţinerea pentru 24 de ore a lui Florin P., de 19 ani, din comuna Râu de Mori, cu privire la care au stabilit că, pe fondul consumului de alcool şi a unor stări conflictuale mai vechi, a pătruns fără drept, în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în locuinţa a doi consăteni din satul Clopotiva, lovindu-i şi distrugându-le mai multe bunuri”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu. Poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg, tânărul fiind reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi violare de domiciliu şi depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Hunedoara.






