glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Un nou proiect la Autobergamo: o echipă cu deveni, pentru deveni

Pentru Autobergamo Deva s-a terminat o epocă, cea a titlurilor şi a trofeelor obţinute pe bandă rulantă, încununată cu participarea în Elite Round UEFA Futsal Cup – echivalentul Ligii Campionilor în acest sport – în 2017. Numele celor care au scris istorie în futsalul devean şi în cel naţional, Toniţă, fraţii Matei, Obadă, Tacot, Ferreira şi ceilalţi aparţin deja trecutului, pentru că în prezent clubul a trecut la o reconstrucţie masivă a lotului.

Sezonul recent încheiat a adus lui Autobergamo doar un loc 4 în play-off în Liga 1 şi o eliminare în semifinalele Cupei României, după ce în cel precedent (2017 – 2018) terminase campionatul pe locul 3 şi pierduse finala Cupei la lovituri de departajare. Singurul trofeu, ca să îi spunem aşa, a venit ca o realizare individuală, Andre Luis Sasse devenind cel mai bun marcator din întrecerea internă, cu 27 de goluri înscrise în ediţia 2018 – 2019.

Strategie modificată radical pe piaţa transferurilor

Dacă în anii trecuţi Autobergamo ne obişnuise cu transferuri spectaculoase, aducând jucători cu nume grele şi cu experienţă, din ţară şi mai ales din străinătate, în această vară conducerea clubului a „mutat” altfel la acest capitol. Oricum, echipa a terminat campionatul trecut cu mai puţin de jumătate din lotul cu care l-a început. Majoritatea vechilor componenţi ai formaţiei şi-au încheiat prezenţa la Deva odată cu înfrângerea de la Galaţi, cea care a pus practic capăt şanselor de calificare în finala play-off. Au rămas pentru finalul de sezon doar internaţionalii Adrian Pânzaru şi Vlad Iancu, alături de cei mai tineri echipieri din vechiul lot, Andre Luis Sasse, Antoni Jodas Vives sau Attila Biro.
Primul transfer anunţat oficial de clubul devean a fost cel al lui Cătălin Şerban. Acesta evoluează pe postul de portar, vine de la Pro Tineret Sighişoara şi este component al naţionalei U-19 a României, alături de care a participat în luna martie a acestui an la un puternic turneu internaţional în Cehia.
A urmat (re)aducerea la echipă unui grup întreg de noi şi totodată vechi jucători ai lui Autobergamo: Toader Mihnea, Andrei Grosu, Bogdan Pieptea, Andrei Vesa, Zabar Kovacs. Toţi aceştia au făcut parte din echipa U-19 care în sezonul 2017 – 2018 a realizat eventul Campionat – Cupă, iar conducerea clubului a anunţat că reconstrucţia lotului nu se va opri aici.
Acesta este, în esenţă, noul proiect de la Autobergamo, o echipă cu deveni, pentru deveni, cum a fost anunţat pe site-ul clubului. Aşteptăm ca acesta să dea şi roade, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat.

Noutăţi în prima ligă la ediţia viitoare

Sezonul 2019 – 2020 în Liga 1 de futsal care va începe în toamnă aduce câteva modificări de regulament. În primul rând s-a redus numărul jucătorilor străini pe care o formaţie îi poate avea înscrişi pe foaia de joc la patru, faţă de cinci cât era permis până acum, iar echipele vor fi obligate să folosească pe toată durata unei partide minim un jucător sub 23 de ani.
Iată şi cluburile care se vor alinia la startul noii ediţii de campionat: Imperial Wet Miercurea Ciuc, United Galaţi, Dunărea Călăraşi, Autobergamo Deva, Informatica Timişoara, FK Odorheiu Secuiesc, Gloria Buzău, Futsal Poli Iaşi, CSM Târgu Mureş şi KSE Târgu Secuiesc. Menţionăm printre altele că Imperial Wet este deţinătoarea titlului în liga întâi, United este la a treia finală consecutivă de campionat piedută (!), Dunărea este câştigătoarea Cupei României, iar Gloria e singura dintre nou promovatele sezonului trecut care a reuşit rămânerea pe prima scenă. În acest sezon din Liga 2 au urcat în eşalonul superior CSM Târgu Mureş (fosta City’us reorganizată sub egida municipalităţii) şi KSE Târgu Secuiesc, câştigătoarea barajului de promovare/ retrogradare cu CFF Clujana Cluj Napoca.

Back to top button