glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Tinerii hunedoreni se pot înscrie până la sfârşitul săptămânii la Festivalul „Stelele Cetăţii”

Tinerii interpreţi de muzică pop din judeţul Hunedoara, cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, au ocazia să-şi pună în valoare talentul muzical, participând la Festivalul concurs „Stelele Cetăţii”. Festivalul se va desfăşura săptămâna viitoare la Deva.

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva organizează cea de-a XXXIII-a ediţie a Festivalului de muzică pop „Stelele Cetăţii”, care se va desfăşura în perioada 27-29 noiembrie, la Deva. Manifestarea are caracter de concurs pentru tineri interpreţi, propunându-şi descoperirea unor talente interpretative reale, promovarea creaţiei muzicale a compozitorilor români şi stimularea spiritului de competiţie al tinerilor solişti. Potrivit organizatorilor, tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, care nu sunt câştigători ai trofeelor ediţiilor precedente, mai au timp să se înscrie în competiţie până la sfârşitul acestei săptămâni. Participanţii vor trebui să prezinte două piese pop pe CD (obligatoriu una din repertoriul românesc) live, cu suport negativ orchestral, digital. Pentru judeţul Hunedoara preselecţia se va desfăşura vineri, 20 noiembrie, în Sala mică a centrului cultural devean, iar faza finală a competiţiei va avea loc în 28 noiembrie. În 29 noiembrie va avea loc Gala Laureaţilor şi recitaluri ale participanţilor. Premiile concursului vor consta în „Trofeul Stelele Cetăţii”, premiile I, II şi III, trei premii speciale, plachete şi diplome tuturor participanţilor. Valoarea totală a premiilor va fi de aproximativ 5.000 de lei, sumă asigurată de organizatori şi sponsori.

Back to top button