glasul-hd.ro Web analytics


ActualitatePolitică

Tertip de campanie: PNL şi PSD îşi scot primarii la înaintare pentru alegerile parlamentare

În încercarea de a-şi maximiza numărul de voturi obţinut la alegerile parlamentare, atât PNL cât şi PSD se folosesc de notorietatea unor primari şi îi plasează pe liste pe poziţii aparent eligibile.

Sorin Marica, de la PSD, este plasat pe locul 4 al listei pentru Camera Deputaţilor. Marica a revenit la Primăria comunei Sălaşu de Sus în vara acestui an, motivând că postura de parlamentar nu i se potrivea (a câştigat alegerile parţiale din 2014 pe vechiul colegiu al Ţării Haţegului). Acum apare pe lista PSD pentru deputăţie. „Pe domnul Marica l-au vrut primarii din zona Haţegului, iar noi ne-am conformat solicitării lor”, spune preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor. PSD este aproape sigur că va obţine trei mandate de deputat. Poziţiile 2 şi 3 de pe listă sunt ocupate de Natalia Intotero, respectiv Ilie Toma. Ocupantul primei poziţii este o totală necunoscută, deocamdată.

Goia, ca „antidot” pentru Marica

Liberalii, se pare, au copiat strategia pesediştilor. După ce l-au văzut pe Marica pe listă, s-au gândit că ar fi bine să „contracareze manevra” cu un primar de-al lor. Florin Roman spune că el i-a cerut lui Marcel Goia, primarul Haţegului, să candideze: „Am avut o discuţie cu colegii din organizaţie şi cu mai mulţi primari, aseară (marţi seara – n.red.) la sediul partidului. Le-am spus că avem două variante: să mergem cu liste în care să apară doar cei care şi-au manifestat intenţia de a candida, ceea ce, cred eu, ar fi o greşeală, sau să mergem cu liste îmbunătăţite, dacă vrem să ne luptăm de la egal la egal cu PSD-ul. Da, Marcel Goia este una dintre soluţii. Eu am fost cel care i-a cerut să vină şi să candideze. Alte nume nu mai pot spune. Avem săptămâna viitoare o şedinţă a CJEx-ului, în urma căreia sper să avem listele «bătute în cuie», pentru ca apoi, colegii mei să se poată apuca fiecare de treabă”.

Un alt primar care apare printre candidaţii PNL la parlamentare ar fi Tiberiu Iacob-Ridzi, propus pentru poziţia a doua la Senat (destul de clar ne-eligibilă pentru liberali).

Tags
Back to top button
Close
Close