glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Tânăr cercetat pentru furt de arbori

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Gurasada, este cercetat de oamenii legii pentru furtul a peste 25 de arbori, din pădurea unui bărbat din Ilia.

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Gurasada efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori din afara fondului forestier naţional şi furt. Cercetat pentru comiterea acestor fapte este Viorel M., de 29 de ani, despre care poliţiştii au stabilit că, în perioada 11 – 22 iulie, a tăiat şi furat 25 de arbori din specia cer, nemarcaţi de angajaţii ocolului silvic, de pe un teren situat pe raza localităţii Dănuleşti, ce aparţine unui bărbat de 48 de ani din comuna Ilia. Volumul total al arborilor este de 10,086 metri cubi, iar prejudiciul creat părţii vătămate este în valoare de aproximativ 1.500 de lei.

Back to top button